de la alfa la ultima literă

izbucnesc păsările din toate colţurile anotimpurilor
iarna le arde zborul în gerul cunoaşterii
primăvara le deschide porţile gândurilor în culorile ramurilor 
pe care-şi aştern sălbatice sau caline aripile
furând tainele ierburilor în împletirea iubirilor lor cântătoare
primeşte fiecare tainul dimineţilor 
într-un răsărit învolburat de puncte pastelate
într-un punct albastru frunza înfiripă înmugurirea
creanga de aur o alege ca vulturul firida în care îşi ridică primul cuib
vara lasă deschise ferestrele bucuriei
pentru ca pasul spre toamnă să treacă prin focul arşiţelor
sau răcorii undelor apelor izvoarelor timpului nou
infinitul îşi numără arcuirile de la alfa
la ultima literă neinventată de privirile însetate ale omului

izbucnesc Doamne păsările din vârtejul ameţitor
ascuns între primul punct al zborului
şi ultimul liman al gândului
când bucuria înveleşte în hlamida albă a zăpezilor nenăscute
ruga mireanului uimit
de strălucirea verbului "a fi"

7 ianuarie 2014