ghiceşte culoarea

râzi veseleşte-te
îmbrăţişează scara scărarului
împleteşte robii cu munca lor
apoi inventează poveştile adevărate
cu inima pocnind de tristeţe
revărsând bucuria de a fi 
semn al bunătăţii dincolo de cotidian

sufocat de pietre
omul rabdă potecilor umbrele
la răscruce de gând se opreşte
taie corzile putrezite

aşteaptă primăvara între boboc
şi culoarea văzută numai de orbi
în plină rugă

plângi apoi râzi cu tot zâmbetul inimii
când lacrima fuge în pământ
lasă spaţiul liber bobului de rouă
pe frunza dintâi ieşind din mugurul de timp

ascunde-te o clipă cu cearcăne cu tot
după ramura înflorită
reapari într-o întrebare
cu răspunsul mugur pe buzele tăcute

ridică fruntea. aşa. lasă vârful nasului jos
apoi adulmecă bucuria florilor în palmele soarelui
primăvara creşte
în inima ta

între tine şi povestea poveştilor
mai e un ram un mugur de frunză
şi un boboc timid plin de culoare

ghiceşte culoarea

Anne marie Bejliu 30 martie 2014

plecare fără sosire

capăt de sfoară 
şi trupul legănat de vânt

laşitate în umbra copacului
sau plecare fără sosire

stingerea candelei în odaia cu ploi repezi
gând şi uitare 
într-o scorbură omenească

nicicând umbra zidurilor nu rămâne
în legănarea blândeţii

legănarea legănării
e final şi început de poveste

mai rămâne timpul
şi coasa lucind deasupra vieţii
când îngenunchiată de orbi
lasă să transpară ruga

Anne Marie Bejliu 30 martie 2014

început

se cern păsările 
în cuibul bucuriei
dintr-un căuş de palmă
seminţe de gând

zborul se amână
încă o mască atinge pământul

primăvara începe
ninge cu petale albe de zarzări

Anne Marie Bejliu 30 martie 2014

imagine:

Cap de femeie şi pasăre - Joan Miro   


sursa: http://www.cotidianul.ro/sculptura-lui-joan-miro-si-labirintul-viselor-143971/

sec

copacul salută gândul
reverenţă pocnet
a căzut o ramură înflorită

omul râde 
într-un pumn de cuvinte seci

Anne Marie Bejliu 30 martie 2014

alchimii în plan închis

ringul cuvintelor- plastică artă culori 
şi cărbunele la atac

colţul de iarbă îi aparţine colţul de apă le aparţine
undeva în unghiul obtuz privirea-mi rătăceşte 

dialoguri searbede dialoguri lungi
sărăcia ideilor alchimii răsfrânte în plan

dincolo de el alt plan închis pentru renovare
altul prăbuşit peste visuri
râde cu gura până la urechi

şi corabia ... corabia depărtărilor
cu o singură solie venită de dincolo de val

cel dintâi val al trezirii fiinţei

răsare soarele

ringul cuvintelor intră în umbra metaforelor

scriu fur capătul gândului şi-l rostogolesc uşor
în palma poveştilor tale

te-ai rătăcit printre firele de cărbune
să-ţi dau o culoare sau alegi tu nuanţa...

Anne Marie Bejliu 29 martie 2014

miez se adună

te-nchină timpul mugur sfânt
icoana zilei se înclină

ruga rămas-a să-şi termine 
curgerea blândă printre ceruri

cu tine mugur sfânt cresc fire 
de iarbă nouă-n câmpul vieţii

astre

prin flori de in de mac şi irişi
îmi împlinesc un sens mişcării

m-aştern genunchi în noaptea firii
şi doare timpul în furtună

tac ochilor orbiţi şi plec
s-adun din negură cunună

prin lună visul împlinesc
uit viaţa strânsă-n palma stângă

cu dreapta vântul lecuiesc
să îmi mai fure în genune

cuvântul nerostit trăit
prin vers departe-n ţărm...

cunună

gândul şi inima-mi petrec
să prind în scoică fir de spumă

nisipul rar mi-a adâncit
în paşii neparcurşi risipa

sunt mă-ncropesc
mă văd vorbind

în coaja nucii miez se-adună...

cer petale tăcere

noaptea a rămas pe buzele mele 
ca un sfert de vers nerostogolit în câmpul dialogului
sau monolog prelungit care-mi strepezeşte sufletul
inima lipeşte fleacuri din cortina gândurilor pe filele tăcerii
dimineaţa s-a scurs pe geamurile balconului
am prins ninsoarea de petale albe
zarzării au dansat odată cu mine cu jazzul lăsat să curgă în căşti
în scurtele pauze dintre două aruncări de apă când în interior
când în exteriorul căuşului de cuvinte nescrise
priveam cerul şi petalele.
scriam cuvintele în bucata de cârpă din mâinile amorţite
te-ai întors ai tăcut ai strănutat. ai spus.
e curent. prea mult curent
dincolo de noaptea absurd lăsată să plece
aştept pe fila măruntă cuvântul pescăruşului cuvintelor bucuriei
restul e scenografia unei sâmbete de martie
cu spinul uitat într-un mărţişor armăsar al tăcerii

Anne Marie Bejliu 29 martie 2014

✿❤✿ Michel Pépé - Lumière du Coeur - Elixir d'Amour

împărţire

pe cărarea către crucea cuvântului
doi călători împart lumina cuvintelor
între ecou şi culoare

sunt orb ascultă-mi muzica surdule
eu te voi privi dincolo de culoare
pe marginea unui vers
citesc surdule citesc
semnele mele au adâncimi
câmpiile rostogolesc bilele de foc în vârful degetelor
aşa te văd surdule aşa te văd

orbule sunt surd ştiu
priveşte-mi mai bine dansul
între două coloane de foc ale timpului meu
apoi spune-mi
care cântec din împletirea razelor lunii este al meu

dincolo de orb şi de surd
un bătrân înalt cu barba albă ridică toiagul
desparte cântecul de lumină o clipă

cei doi călători
îşi aştern mâinile unul pe umărul celuilalt

dimineaţa poate începe şi seara
lipseşte răsăritul
soarele nu doarme

Anne Marie Bejliu 27 martie 2014

balansoar

pe balansoarul cuvintelor
două versuri stau la pândă
naşterea să şi-o surprindă

între două braţe grele
sensurile se rotesc

virgulele răsucesc
limba tainică şi cântul

între două puncte simple
sufletul se-aşterne drept
braţele la piept le pune

aripile de cristal
se frâng zi de zi prin lume
puse veşnic pe cântar

când să prindă
mingea-n palmă
versurile devin umbre

curg prin frunze ploaie vie
apoi în priviri sclipesc

visul iară prinde ritmul
zbaterii din primul val

piatra lunii se fărâmă
între inimă şi gând

puls alert atunci se-ntâmplă
balansoaru-n legănare
prinde jocul prinde ciobul
din inima de poet

Anne Marie Bejliu 26 martie 2014

ochi limpede

am întârziat cu un sunet
iartă-mă că nu am mai aprins candela arzândă
te-ai culcat pe fâşia de poveste neterminată
acum aşteaptă un final sau un nou început

printre rânduri fragmente de lumină 
încropesc sfera de aur a zâmbetului tău

noapte bună, omule cu ochii de vânt
şi bucuria
în palma de ceară mereu parfumată

un fagure creşte deasupra nopţilor albe
luna creşte şi scade într-un hohot de râs simplu

copilul cu ochi de vânt
ridică palmele la frunte şi priveşte răsăritul
ecoul îmi spune mereu bună dimineaţa
răspund într-un arc de curcubeu
caută vârful atent
e în palma ta

uneori un poem cântă într-un contur de fluture alb
rătăcit prin esenţele timpului
dăruie privitorului un covrig apoi altul şi altul...

tu, omule cu ochii de vânt,
îl vezi în visul tău
şi-l înmulţeşti pe scara celui sfânt
cu ochiul limpede al poeziei nenăscute

Anne Marie Bejliu 26 martie 2014

sosirile sunt rare

iubeşte-mă
spun şi-apoi râd cu lacrimile prinse 
între ramele tabloului pe care-l privesc neîncetat
oricum nu este terminat

ai tăcut brusc 

după o rafală de ghimpi împletiţi în cununa norocului
te-ai lăsat uşor pe spătarul promisiunilor absurde

nu te-am crezut dar jocul m-a atras

între coperţile vieţii
pământul încă aşteaptă răsucirea rostogolirea

în jurul roţii de piatră creşte câmpul
acum grâul e verde tu copt
într-un mănunchi de raze priveşti prezentul

absent ca întotdeauna

eşti firul de iarbă din grădinile altor flori
odată eşti tu
clipa următoare încropeşte bucla

mucenicii mierea setoşi o prind în trupurile lor dulci
am spus că mi-e foame? nu nu am tăcut

discreţia e o talpă de cadână
rătăcită printre blocurile nu prea înalte
îmbracă vestminte vaporoase şi râde trecătorilor
împarte colţuri de azime şi aşteaptă să primească
semnul bucuriei al vieţii şi luminii

într-o zi va fi într-o zi nu va mai fi

tu sigur pleci e în sângele tău plecarea

sosirile în calendarul meu sunt rare
se aude semnalul trenului
gara e goală oricum
nu amâna
pleacă

alteori...

Anne Marie Bejliu 26 martie 2014

("pe gânduri")

câte cercuri mai zboară

să urci în caruselul timpului cu bocancii necurăţaţi
e ca un gest al clovnului 
care-şi pictează buzele mai largi tot mai largi
păcăleala se aşterne pe umbrele nopţilor nedormite
fastul circului anunţă prin cornul înfundat noua zi
dimineaţa îşi taie răsăritul într-un strigăt scurt de pasăre
se atinge pământul cu vârful bont al creionului colorat
se rotunjeşte păcăleala
cercurile zboară
omul cu zâmbetul îngheţat larg tot mai larg
dansează cu cercul mai mare
acrobaţiile reîncep totul saltă în vârful unui con de brad
din piatra de sub tălpile spectatorilor aşchiile sar
în mine tâmpla zvâcneşte spectacolul începe reîncepe
prea mult zgomot pentru nimic
tot circ tot circ
axa timpului se frânge la final de spectacol înainte de amurg

între amurg şi noaptea plină de umbre
câte cercuri mai zboară spre răsărit?

Anne Marie Bejliu 23 martie 2014

câte cuvinte

câte cuvinte poţi aşterne într-un cerc 
tăiat felii când floarea înscrisă în el 
abia îşi deschide bobocii

mănunchi de raze se întâlnesc în sensuri 
şi tu priveşti şi priveşti
mănuchiul de primăveri prin care ai trecut

pasul ţi-l laşi molcom
pe cărările frunzelor închipuirii

gândurile toate devin şoapte lăuntrice
te rătăceşti ca un clovn amorţit
între spectacol şi deşert

devii tu însuţi floarea aceea cu bobocii abia mijiţi
lumina te doare paşii te dor...

când bicicleta primăverii
lasă fărâmele de pământ să-ţi atingă gleznele
reîncepi să simţi iarba cuvintelor ascunse
sensurile zbucnesc spre tine clare cristale de cuarţ
nicicând descoperite în altarul rădăcinilor

alfabetul se reinventează pentru fiecare boboc
pe fiecare latură a gândirii
cunoaştere în răsfirări de primăvară nouă înveţi

laşi totul să curgă prin tălpile tale prin glezne
prin pulpele înfrigurate de bucuria încercărilor
noi proaspete grele mai grele
uriaşi înălţaţi în labirintul inimii tale năucită de verde

creşti printre spiţele primăverii renaşti
trăieşti renaşterea în tăcere
mergi mergi...

Anne Marie Bejliu 23 martie 2014

joc de vânt

Wayuka păzeşte poteca de piatră
când vântul tatăl dezbină adună
fraza din mine îşi creşte pui albi
lupii cântă în clopot de lună

se-aude se-aude jocul din tropot
caii aruncă din copite ţărâna

copilul cu ochii de mamă Wayuka
sabia mică îndoaie-n covrig
apoi îl aşază înmulţeşte armura
mingea de foc o priveşte cântând

fecioarele vieţii împletesc în cunună
spicele grâului copt în ajun
clopote sună toaca răsună
ecoul în coasă sclipeşte străin

se-aude se-adună jocul murgilor vieţii
Wayuca păzeşte poteca de piatră
rotundă rămâne sub pasul de lună
când cornul întoarce cerbul din drum

Anne Marie Bejliu 22 martie 2014

Mircea Rusu Band - Mi-e frate soarele

regulile zac

fagure secund 
prezentul fecund

gândul nu-i rotund 
nici oval nu este

se pierde prin ziduri 
alb creşte - descreşte
printre aspre creste

muntele îl urcă apoi îl coboară
trepte roase-n cale
trepte nu există

piatră taie-n cale propria voinţă
pasu-l pui rapid sau uşor pe apă
talpa se aşterne
dar poate şi scapă

în tine credinţa, există copile?

fă un pas 'nainte
lasă-l libertăţii

Domnului, copile,
nu umanităţii.

ea îşi pune garduri
şi sârmă ghimpată
limite absurde:

pozitive gânduri negative ziceri
aberaţii grase
sensurile-aldine le sufocă traiul

regulile zac

în portaluri umbre
râd petrec în grabă

închistaţi în ură ei tot spun
declamă
pozitiva viaţă - negativa dramă
pun hotar în calea
prafului de gând

ud în compoziţie stupid ca tradiţie
străină de mine străină de noi
cei care nu paştem câmpiile moi

verdele în soare
albastrul cunună
argintia viaţă
rece calda lună

ele-mi sunt praful din talpa flămândă

drumul mi-o aspreşte
o alintă-n brumă

apoi eu prin iarbă pornesc să alerg
sau la pas mă plimb râd şi îmi dezmierd

gândul bun în truda
de a-mi fi şi dor
şi potecă plină-n hărţi de rădăcină
capsulă de-alună rod în lună plină

nucă-n coaja verde
sub o frunză fină...

Anne Marie Bejliu 21 martie 2014

(le voi numi "botoasele" pe doamnele ghinde din imagine)

vocabular nedescoperit

un infinit de cuvinte nedescoperite se nasc zilnic

ilizibile în armonia lor ridică praful
de pe toba maniacilor urâtului frumos
citesc recitesc frumuseţea filelor vechi
s-au îngălbenit în aşteptarea prelungă a redeschiderii coperţilor grele
unele sunt subţiri şi parfumul cuvintelor legate în versuri simple îmbată

să scriu o poveste într-o veste a renaşterii pare simplu
e complicat complex ca o piramidă în care nimeni nu ştie cum energiile robesc mireanul
aşternerea pietrelor ...migăloasa aşterne lasă axele privirilor să poposească adesea pe zidurile fără ferestre
fereastra e în tine, mireanule cu ochii cârpiţi de soarele lămpilor străzilor părăsite din oraşul cu o mie de capete şi nici un centru clar

unde s-au dus unde s-au dus unde sunt răscrucile în care troiţele ard zâmbind în flacăra credinţei profunde
unde să fugi când răsăritul soarelui te cuprinde îmbrăţişează întregul iar tu, tu mirean sărman te-ai îngălbenit odată cu filele vieţii tale negăsind punctul lui i braţele simple şi linia îmbrăţişării lui pi
aleargă în fiecare anotimp priveşte pietrele cum tresar în unghiurile imposibilelor apariţii ale soarelui
posibile în sufletul în inima ta obosită
aleargă aleargă
apoi lasă-ţi trupul să fie gustat de aura bucuriei de a fi în plin răsărit
amurgul te va adormi blând în braţele lui aurii
te vei regăsi vei regăsi visul pescăruşului când aripa lui sărută valurile în plin zbor
adâncit în creasta muntelui valorilor autentice

infinitul cuvintelor nedescoperite tresare
din pântecul lui graţios se trezesc seminţele iubirii
lumina înfloreşte în primăvara fiinţei printr-un nou cod al vocabularului frumosului nedescoperit încă de uman

Anne Marie Bejliu 21 martie 2014

muguri

s-au întors sălbatici 
muguri de vioară
sunetele cresc gândurile doară
între două creste
îşi şoptesc... şoptesc

unul mă-nfioară -
e din dorul mamei de a fi potecă
sub pasul uşor

îngerul copil omul viu...
copil

celălalt trezeşte arde reînvie

sunt aici departe braţul meu e gol
palma-mi este plină
o privesc ascult

mugurii de valuri ...

valurile mari cum îmbrăţişează joc de pui...

albesc

şi privesc oglinda
printre gene arde prezentul trecut
prezentul de-acum

viitor nu are
mama când priveşte
cum se stinge-n candelă timpul viitor

în contur de prunc...
privirea o doare

simt pulsul luminii ca pe-un întuneric

mamă-aprinde-n tine
iarăşi lumânarea

viaţa mea s-a stins...

e şerpuitoare speranţa de-a fi
mugurul aprins bucuriei vieţii

dor copil nestins...

Anne Marie Bejliu 20 martie 2014

bucuria poveştilor - joc

jocul începe 
cu o filă aruncată deasupra felinarului bătrân
când farul reaprinde în ramuri de gând 
bucuria poveştilor

între noi cuvintele prind aripi 
felinarul se aprinde fericit
luna răsare 
muntele marea fac schimb de roluri
în scena răsăritului de soare

iar tu, pescăruşul cuvintelor bucuriei
ridici aripile coroană în zborul spre niciunde
atingi undele cu vârful gândului
rostogoleşti pânza mării prin mine şi râzi

aruncă-mi un cuvânt învelit în zbor

soldatul rămâne drept sub arcada metaforelor

versurile tale lunecă pe banda albă a pălăriei de soare
şi visul continuă până când alt pescăruş te cheamă
prin cântec întru cântec să zbori

jocul nu se termină
te aştept lângă gardul acela al grădinilor
în care primăvara rămâne loială zâmbetului
până dincolo de moarte

Anne Marie Bejliu 20 martie 2014

e semn

din pasărea cu ochi de soare
şi aripile viorii
a mai rămas un colţ de viaţă -
năluca... ea deschide porţi

arcade largi de gânduri rare
emoţii învelite-n sorţi
filele-mi râd în faţă-n sensuri
şi se deschid şi se închid
în ele fir de taină-ascunsă
demult văd c-a îngălbenit

literatura se alintă
privirile-mi îmbobocesc
prefer să las deşertul vieţii
prezent rostiri în griul şters

mă reîntorc la bucuria
de a descoperi mereu
un fir de aur trup de fagur
din sufletele care-au mers
până la simpla dăruire

o! cât de complicat ne este
şi ce uşor lor le-a fost
să lase-n portative visuri gânduri
idei înalte curăţiri
şi toate-n scrisul blând de-atuncea
să-mi mângâi azi auzul, fin

se strecoară-n pori iubirea
curajul de a fi ceea ce-au fost

ei doar plecat-au din răscruce
voi fi şi eu acolo în curând
pe-un lemn de foc să şed cuminte
să le ascult paşii prin drum

ecoul lor atinge munţii
creste răsună
e semn că ei iară se-adună
sub clopot mare mic de verb
pe lângă toaca vie-n suflet
chemând şi vindecând pe el,
mireanul însetat de fapte
curate-n trup de lup şi miel

Anne Marie Bejliu 20 martie 2014

Mircea Rusu Band - Cantari spre cer

tăcerea inimii

când taci simţi vrajba aerului dintre chei
cu pumnul umed laşi să cadă sensuri
într-o boccea te-aduni şi plângi şi râzi
privind cum taina lumii rămâne nedeschisă

atâtea păcăleli ţi se servesc
pe tăvi de-argint prea fals să te mai mintă
pe sub sprâncene tuturor să le zâmbeşti
dar tu priveşte ochii cum se-ncruntă

profundul adevăr îţi e liman
păstrează-l pentru tine când te-nfruntă
prostia gloata nesimţirea din uman
urcă tu treptele dar fii atent: nu-n fugă

o cheie cade pe o treaptă roasă. cade-n iesle.
ridici un pai. aşezi un altul. sufli-n pumnii amorţiţi
asculţi tăcerii liniştea acum caducă
tu nu adormi. aştepţi priveşti...

glasuri prea sfinte-ţi spun că vine vine
tăcerea inimii din ruga cea fierbinte

Anne Marie Bejliu, 18 martie 2014

floarea reginei

de dimineaţă visul
îngemăna culori
când printre ceţuri 
gândul 
rostogolea cuvinte

în sensuri adâncite 
mă îmbătam de cântec

din păsări zborul naşte
în mine
cer adânc

prin rugă drumul pare
mai simplu-acum
şi viaţa
alăturea de versuri
scrise-n har se-nalţă

lovită de tristeţe
stânca-n jumate lasă
din ea ca să răsară
floarea reginei...colţ

colţ de bucurie în corn
răsună iară
luna o priveşte
în nopţile senine

în iulie ea umple
fruntea golaşă-a umbrei
fură din soare albul
şi din iubire puful

în centru-şi lasă dorul
să prindă-n aer forma
de stea rătăcitoare
printre-ascuţiri de sensuri

geometria-i cântă
şi stânca zâmbitoare
alungă din ea jalea

se-aude-n depărtare
blând flautul din vis

Anne Marie Bejliu, 15 martie 2014

 http://www.digi-world.tv/secretul-florii-de-colt/

"Odata culeasa, aceasta îsi va pastra forma si culoarea pentru ani si sute de ani."

în inima timpului

mă strecor în inima timpului să-i ascult bătăile

bătăile încetează ascult ascult ascult

inima vie a cântecului poetului 

plecat odată demult în braţele Tatălui

ridic gândul pe etajera de lemn 

pe care cărţile aşteaptă deschiderea

cu palmele desfăcute las să cadă fila -prima filă

celelalte aduc cu ele bucuria descoperirii

călătoria continuă

mai sunt câteva versuri şi darul e gata

nu-l împachetez

(florile se oferă libere cu zâmbet deplin)

îl las pe marginea pragului să fie primit

Domnul adaugă un licăr de bucurie 

celui ce ştie a primi cu inima larg deschisă 

darul sângelui din arborele luminii fiinţei lui

e linişte şi soare

o pasăre îşi construieşte cuibul 

în mărul înălţat din seminţele 

copilăriei mele

Anne Marie Bejliu 16 martie 2014

deve-revenire

în fagure de miere 
îmi învelesc durerea

nu-i păcăleala surdă 
culeasă printre creste

de gânduri înnodate
de gurile prea fade
să îmi arunce truda

de-a fi şi de-a rămâne
omul pe care-l ştiu

cine mă vrea întreagă
să îmi cunoască forma

carcasa e comună
miezu-i mai dens ce-i drept

la pas îmi place mersul
prin câmpurile rare
prin cele ne-ngrijite
calc mai atent să prind
în tălpi geometria simplă
frumoasă şi curată

înţepătoare-arsură
din mărăcini pornind

mi-s dragi şi mărăcinii
arici nemişcători
fragili în ascultare
puternici în răbdare

tăcuţi în pumnul vieţii
prin ierburi răscolind
rodul căutării prin lacrimi
nu arginţi

dulceaţa o tai zdravăn
cu alergarea-n mlaştini
în care prind un zâmbet
din candele aprinse

când din mizerii umbre
întunecimi de fire
nuferi răzbat în vară
deschid a lor corolă

şi lasă în privire
miile de-ntrebări

când în tulpini ascunse
verdele se-ntrezare
frunza ca o palmă

de zâmbet înveleşte
întreaga-ngemănare
ce-mi sunt în punct încins

rana adâncă-apare

o învelesc în faguri
de miere-abia aleasă
albinele în roiuri
râd zboară şi muncesc

trăiesc iar începutul
în armonia firii

i-un început de viaţă
în taină necuprins

Anne Marie Bejliu 15 martie 2014

întrebare

se schimbă vremurile sau stagnează
între port şi poartă
nimicul fixează stâlpii
pentru un pod arcuit peste timp
(sau timpuri)

Anne Marie Bejliu, 15 martie 2014

imagine: Peştera Podul lui Dumnezeu