pânze-n departe

moara norocului sapă adânc malul 
roţile de piatră dinţii îşi rod 
grâul încape într-un năvod 
peşte de pâine peştele rar 
gândul mi-l macină ca un morar

sacii sunt plini se revarsă pe pod 
arcul beţiei dintr-un nărod

să te iubesc să plec alergând
furtuna începe
pas rumegând

cornul înfige luna în mal
răsare din apă răsare din val

copila priveşte izvorul de inimi
lunecă toate într-un pocal

sângele umple gândirea deşartă
iubirea goleşte mintea turbată

şi în toate logica vrea să existe
unde e cerul Mărite Părinte

şi unde-i pământul rădăcina rupând
iţele vieţii din acel subpământ

şi unde-mi e viaţa acum caut loc
pe banca din spate un mormoloc
râde zâmbeşte şi dorul mă arde

la sânu-mi păianjeni ţes pânze-n departe
aproape de mine vidul din covrig
îl pun în picioare
îmi rămâne să strig

Anne Marie Bejliu 10 martie 2014