spre 27 noiembrie - cu gândul la Andrei Cristian -

broasca ţestoasă mă priveşte
înainte să o iau la fugă prin holurile labirintului gândirii

tocmai pregăteam fragmentul de carte în care
visul din maternitate se repeta la nesfârşit

alergam năucă prin spital
continuam cu holurile policlinicii
în căutarea unui telefon
noaptea târziu am ajuns am sunat
am auzit glasul mamei. m-a liniştit

operaţia mă durea îmi căutam băiatul
şi acum îl caut printre amintiri

labirintul amintirilor parcă-i mai clar
cel al gândirii complică gesturile trăirile retrăirile
mi-e frică de mine însămi când alunec în el

m-am întors în salon urmărită de închipuiri
în spital intra cine vroia
cine dorea binele şi cine dorea răul

simţeam nesiguranţa în sângele clocotind
odată cu laptele matern dăruit zi de zi ţie, Andru Leandru
prieten plecat departe acum

nu ai ars nu ai luptat cu flăcările indiferenţei
ai învins moartea de atâtea ori

mâine poimâine în sufletul meu
tu împlineşti 24 de ani

sărbătoresc simplu gândul că am fost mamă
şi poate că mai sunt

tu nu ai plecat
tu mai dormi un pic pe frunza de măslin
a tăcerilor tale blânde

tu dormi aşa cum am repetat de mii de ori
după ce te-am văzut pe patul de fier
cu pieptul gol inima tăcută te-am învelit să nu-ţi fie frig
şi parcă ai zâmbit

zâmbeşti mereu de dincolo de moarte
mă îmbrăţişezi acum cu mâinile eliberate
de strânsoarea bolii de durere şi de orbirea mea
de a mai fi acum vie când tu...

de ce aud glasul tău în noiembrie mai puternic
mă întreb disperată de neputinţa de a mă desprinde
dorul mă leagă strâns mai strâns de zâmbetul tău
tu eşti fluturele eu sunt piatra
şi treptele acelea roase-mi sunt viaţă

poate că ai umplut ulciorul de gânduri
poate că pereţii lui au rămas imprimaţi cu zâmbetul tău

încă vibrează încă-mi cuprinde inima cu viaţa ta
hai la mama, hai puiule, hai...

Anne Marie Bejliu, 13 noiembrie 2015