adaug cuvintele

adaug cuvintele, unul câte unul până la refuz
poemul strânge sulul de litere ca un sol conştiincios
la încheierea vizitei oficiale în ţara nimănui

un suflet două trei
îşi aştern strigătul pe genunchii timpului
apoi se apucă de joacă
încropesc din pânza de virgule
o mie de şanse unei iubiri inexistente

scena rămâne goală până la sfârşit actorii au refuzat rolurile
s-au plictisit de multă vreme de jocuri

alb-negru şi un pumn întins se deschide în secunda tăcerilor
câte o virgulă sughite graţios degetul actorului-spectator
amorţeşte pe fila unui final fericit

statul virtualia învinge cu încă o minciună patetic descrisă de un clown
pacea se aşterne penibil între două state

un scaun mi-a fost atribuit graţie rolului meu de sol al prostiei umane
umple golul dintre ele scaunul
e rotund

adaug cuvintele unul câte unul pe coperta unei cărţi nenăscute
am găsit grafica potrivită
două turnuri şi scaunul meu rotund fără picioare 
doar mâini