căutători de nuanţe

între mine şi căutătorii de  nuanţe închise,
străbat oraşul cu  blocuri făcute la comanda unor debili mintal.

mă crucesc 

de câte ori repetiţia unei arhitecturi fără supleţe împunge cerul.

sticlă-metal-beton, sticlă-metal-beton,...
zâmbete din ceară artificială care omoară pereţii albi,
afişele unor spectacole fără mesaj,
strigătele beţivilor de la terasele unde alcoolul
îşi face plinul cu ura unor inconştienţi...

stop! nu mai privesc spre clădiri.

mă strecor în parcul vechi,
încărcat de verdeaţa a sute de ani
şi mă las absorbită de culorile vieţii.
scăldată în verde,
simt durerea din oase cum sparge barierele închistării.
o mototolesc şi o las să alunece spre tălpi...

aparatul foto e deschis.
îl las să-mi înghită bucuria acelor clipe.

aş mai sta...
paşii mei nu mai au loc în spaţiu acela
să-şi contureze vieţile.

între mine şi căutătorii de nuanţe deschise,
nu există decât acei paşi care şi-au găsit loc în parc,
pentru a-şi contura vieţile...