cândva tăcutul orb din mine
îşi va mai sparge-odată umbra
sub piatră se va potoli orgoliul
şi-atunci abia mă voi putea numi dreptate
dreptatea vieţii şi a morţii deopotrivă
prinsă în odgoane
pe un butoi cu pulberi prea încinse
mă răvăşeşte-un gând şi-l spun şi-aici
şi poate şi niciunde
răspunsul vine el de am răbdare
spiritul nostru-i un bărbat un clovn
sau o femeie răsucită-n coiful
aceluiaşi bărbat în care
totul s-a învelit în taine grele
lăsând doar trupul să-şi urmeze cale
printre geometrii de spini de mărăcini în floare
cu rodul neştiut anume
omul îi spune măr muşcat
pe care-un şarpe
în coborâre şi-n urcare îl mângâie
prea rece şi îl frânge
în palma omului şi-n file scrise ilizibil
într-o carte
cândva tăcutul orb din mine
se va prinde
şi-şi va mai sparge-odată umbra
căutând necăutând culoare
pentru o clipă albă-n care
va prinde-odihna-n pragul de răcoare
Anne Marie Bejliu, 17 septembrie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu