mireasa din gând
parfum de flori pe călcâi
masa răstoarnă
---------------------------
cuvânt răsărit
trecută dimineaţă
tâmpla pulsează
---------------------------
inimă de gând
tăietură în versuri
clopot sub apă
--------------------------
vântul mângâie trunchiuri
răscoliţi copacii
sărutul spiralelor
mă rostogolesc între şi tine şi iarbă paşii îţi trec din cuvânt prin trupul meu
absurd înţeles al iubirii de a fi potecă şi pământul prin care visele sufocă viaţa cu încă o minciună a întâmplării aştept să strige călcâiul şi maleola să explodeze în rădăcini de vers alb
mă strecor între mişcare şi amorţire trăirile-şi fac harakiri
îndrept iarba cu palmele tălpile ard
dincolo de piatra cenuşie chipul tău mă mângâie
las degetele libere prind sărutul de dimineaţă
mă întorc în starea de sămânţă
calci cuvintele ca o şopârlă a răsăritului rămâi cu spinarea încordată arc de verde în iarba arsă
privesc fila albă
gândul mă poartă spre tine
sau pur şi simplu
eşti acolo
în ochiul mărit al inimii
privim aceeaşi piatră
aceeaşi stâncă învelită de valuri
prin trupul aceluiaşi timp
copleşit de punctele zborului
aceluiaşi infinit
finit în trăiri
infinit al devenirii fiinţelor noastre
"o minune
meritam fiecare din noi. azi am aflat pulsul Tomisului. stiu cum se
iese din linistea noptii. stiu clipa in care intervine fiecare pasare a
tarmului in cantec. nu-mi ramane decat sa fac nod pe ce-am aflat azi, sa-mi aprind amnarul si sa cobor in subterana. tot azi am aflat cum se
poate sa fie si sa nu fie. cum se face sa fie totul de bine. cum sa tii
candela vie. ce lumina e cea mai potrivita cand am de pictat ochiul. cum sa las lacrima-n tremuratul buzei. cum sa potrivesc contrapunctul,
ca picatura sa aiba ecou. cum sa tin culorile-n armonie. cum sa feresc
povestea de poezie. " ymp (06:34:13 20 August 2010)
http://povestinescrise.blogspot.ro/ "habar n-am să îţi spun de acum vei vedea tu când vei înainta prin viaţă
şi păcălelile se vor întoarce împotriva ta aşa cum fac şi amânările peste care vin încurcăturile şi-ţi vei dori bucuria şi liniştea iar ele nu vor avea de unde rodi decât din seminţele realităţii luată ca atare" - ymp, "prin Tomis trecea" ( http://povestinescrise.blogspot.ro/2010/08/prin-tomis-trecea.html )
------------------------------------
adorm mereu pe o barcă de cuvinte
încă nescrise când le amân curgerea pleacă departe înfruntă valurile trăirilor apoi cresc neîncetat ca spinii pe tulpinile rostirilor amânate le simt ca pe ecourile obsesiv
readuse la suprafaţa gândirii păcălelile se întorc mereu ca nişte ciocane aşezate într-o serie a elementelor brute metalele rare cu denumirile lor aparte înşirate în tabloul lui Mendeleev
le privesc sunt destine şi tot ca metalele alcătuiesc alchimii ciudate în sufletul meu cresc reacţiile întâlnirilor lor pe portativul unei istorii nevăzute nescrisă a lumii
încep a le căuta rostul pământean citesc vieţile lor mă apropii şi mă depărtez de muntele fiecăruia şi-mi spun adesea: Doamne cât de mică sunt cât de rare-mi sunt sclipirile
cât de uşor mă înec fără să văd colacul de salvare cu degete din soare al Lui şi-atunci tac şi-L privesc
îi absorb tăcerea precum un copil laptele matern lumina Lui
împleteşte versetele lunii şi soarelui într-un glob de aur vechi în el mă las absorbită nu-l ating l-aş murdări sau aşa gândesc eu mirean prost care uită de multe ori
sau mai mereu că realitatea inimii dospeşte şi creşte bucuria în cozonacii plini de nucile Domnului de dulceaţa acelui verb uriaş a fi
a fi...
a fi bucurie inimii Lui
inimii fiecărui om fiecărei fiinţe curate
realitatea nefărâmată de furii inutile realitatea sângelui curat realitatea rodului împlinit în palma Lui trecut prin focul necunoaşterii
şi-al cunoaşterii îşi reformulează prezenţa şi da undeva dincolo de construcţiile minţii influenţată de idealuri absurde realitatea aşa cum este ea cere odihna şi bucuria
de a reveni în matca celor ce definesc seninul redefinesc durerea rotunjesc fericirea cu intensitatea reală copleşitoare copleşitoare întru transformarea reală a fiinţei
imagine: Folded Pages Book Sculpture (Origami, Art) -- Tibetan Word OM -- Recycled, Repurposed Book
foaia de hârtie e albă simplă
neîntinată de urmele degetelor
de urmele sunetelor
de geometrii
ale cuvintelor răsfirate haotic
se schimbă simplitatea în librării
cu cotoare de cărţi scrise
cu disperare durere bucurie
eliberare de urât
în secunda aşternerii
arcuirilor de trăiri trunchiate
sau pline de aerul plămânilor
răniţi
inimi simţi
când cuprinzi cărţile
între palmele însetate de linişte
foaia de hârtie e simplă
o cruce aşterni
creionul e bine ascuţit
foşnetul cărbunelui
îţi lasă libertatea să te bucuri
de alunecarea lui
pe linia creaţiei
foaia de hârtie
sărută în trupul ei o cruce
creşte crucea
leagă bucuria mişcării
de pulsul inimii
desenată simplu
precum o cupă a plinătăţii
iubire laşi să curgă
simţi pieptul izvor
apă limpede
cascadă se revarsă
în cruce
foaia de hârtie e simplă albă
în jurul conturului crucii
o clipă de neatenţie
şi retezi braţele crucii
Doamne
te rog
dăruie aripi omului-origami
hârtia e albă simplă
îndoi marginile
le aduni ca într-o îmbrăţişare
şi laşi crucea să prindă singură
conturul unui om
foaia de hârtie e albă simplă
se mişcă singură
printre rafturile de cărţi
în care oameni-origami
primesc salutul timid
al crucii în mişcare
foaia de hârtie devine rugă
într-un dans
printre rafturile de cărţi
pline de oameni-origami
în care Tu Doamne
ai înălţat lumina
ca într-un salut
alerg printre scări lovesc intervalele cu gândul unic apoi ridic cuvintelor saltul la rang de cunoaştere
rămâne necunoaşterea critic aspru al spiritului când adormirea pe patul oboselilor neasumate îşi deschide faldurile deasupra tuturor păsărilor cu ciocurile pline de veşti albe sau întunecate între fragmente de timp pur uman
am întârziat tabloul cu ramele îndoite a fost aşezat pe pereţii din sarea pământului conturul nu se mai vede mâinile plâng ating cuvintele sufletul aleargă şi acum prin ploaia unei iubiri promise în palmele Domnului mângâierea Lui lasă arome sfinte
ca un cui în pumnii strânşi ai literelor ridic poemului schela recunoaşterii
îl nasc greu între două salve de paşi spre tine
îţi mai aduci aminte marea sărutul ei când ţărmul i-a primit încrucişarea de valuri pe creasta celui mai înalt am zărit amândoi crucea
palma ridicată a visului mântuia răsăritului frământările şi nouă
timpul acesta atât de aspru alcătuit din ceara lumânărilor neaprinse se topeşte adesea într-o înserare în care eu îţi scriu tu citeşti apoi dormim străfulgeraţi de amintiri fiecare are un buzunar al lui ascuns la pieptul iubirilor frânte...
am întârziat tabloul e gata un singur amănunt îşi lasă întrebarea pe pânză ca o semnătură subtilă a răspunsurilor ce vor veni odată cu sărutul mării cu ţărmul când valurile-şi încrucişează drumurile o singură dată apoi se sting fericite
pe nisip rămâne bucuria întâlnirii
noi atât vedem... ---------------- imagine: cerul a căzut pe pământ...
îmi privesc mâinile
şi mă întreb de ce dansează printre gândurile mele
simt degetele cum caută sensurile
intră din ce în ce mai adânc
în inimă
în straturile subtile ale sufletului
în straturile subtile ale lumii de acum
şi mă cutremur
de câtă micime e omenirea asta în stare
câte rătăciri se conturează
în fiecare secundă a existenţei
în fiecare caracter descris incomplet în cuvinte
cât teatru se joacă pe altarul iubirii şi al prieteniei
este înspăimântător
ajungi să închizi toate porţile fizice: gură ochi urechi nas
totul
apoi să te strângi fetus
în braţele mamei când încă te priveşte în ochi
de-aproape
gustând acelaşi aer intoxicat cu falsitate
o vezi cum îţi suflă aer plin de iubire de tandreţe de gingăşie
protecţia privirilor dumneaei o simţi
până în rădăcinile tale ca şi creaţie a Lui
mereu plâng şi râd în acelaşi timp
de bucurie că încă este
alteori tot ceea ce sunt
se strânge în scutecul albastru
în care mă învelea cu dragostea aceea abia definită
de cuvintele existente în dicţionarele sufletelor
(avea un scutec albastru mama
în care ne-a înfăşat la rând pe toţi trei
scutecul norocos îl numea
de câte ori eram bolnavi sau neliniştiţi îl avea aproape.
şi acum îl are. şi pe băieţii mei i-am înfăşat în el de multe ori)
suntem vise risipite pe colţuri de stânci când lăsăm cuvintele să lunece în hăul speranţelor ne potopesc ploile iar fulgerele curăţă spaţiul cu trupurile noastre arse în febra căutărilor sufletele lasă urme pe stânci inscripţii pe fiecare hotar fiecare prag învelit cu lumina Lui şi umbrele paşilor printre sensuri în cioburi ne răzvrătim când vulturii strică armonia literelor numelor noastre cu ciocul vechi cel nou reface alcătuirile dăruite de Ochii Lui zbor şi lunecare ne este viaţa în urma creşterii prăpastiei dintre a fi Om şi a fi pur şi simplu păpuşi din lemn cu sforile legănate deasupra principiilor false dorinţe nesfârşite ne urmează într-un convoi al risipei voinţa prin păduri de foc ne strecurăm luând cu noi vârfurile ramurilor brazilor de nădejde în care aşternem cuminţi globurile mirul bucuria lumina gândului viu manifestat în sunetele tăcerii rugăciunii spovedanie în faţa verdelui izvor de aşteptări şi trezire deplină după un somn de veacuri pe orizontala unei cruci de pământ...
se îmbracă praful zilei într-o înserare a redeschiderii porţii ivărul a ruginit şi lasă sunetele să umble slobode printre timpanele de lemn ale sensurilor nedezlegate de soarta copilului înfricoşat de jocuri nefireşti
totul arată ca un fruct uscat rămas amintire a toamnei pe un ram prea mândru să-şi lase vârful spre pământ pentru încă o rugă curată în faţa oglinzilor încercărilor
nimic nu e întâmplător
se schimbă atitudini se schimbă stări ale inimii în galopul nebun al umanului pe câmpurile căutătorilor de apă
se aud şi acum crengile zdravene cum lovesc pământul
întrebări şi răspunsuri vor ţâşni în partea de răsărit a vieţii
stăpânesc o mie de cuvinte de kilometri răsfiraţi pe sfera sufletului încarcerat între zborul unei păsări din ghimpii staticii şi dorul de înalt
nestăpânite umbre şi umbre îşi dezgolesc tălpile nisipul le păstrează vântul le alungă cu metaforele libertăţii falsă reală atinsă neatinsă închide într-un chiup apa care le împlineşte datul rostul meu pe pământ e să cred să mă alung precum vântul urmele de gânduri tălpi sunt în fruntea visului inscripţii pe o piatră de hotar sfărâmată în centru
stăpânesc o mie de fragmente ale necunoaşterii răni şi umbrele de pe pereţii camerei în care mă aştern zi de zi în cuvinte file albe negre verzi caii neînşeuaţi reconstruiesc într-un ritm obositor nimicul din mine
