şopârlă a răsăritului
mă rostogolesc
între şi tine şi iarbă
paşii îţi trec din cuvânt
prin trupul meu
absurd înţeles
al iubirii de a fi
potecă
şi pământul prin care visele
sufocă viaţa
cu încă o minciună
a întâmplării
aştept să strige călcâiul
şi maleola să explodeze
în rădăcini de vers alb
mă strecor
între mişcare şi amorţire
trăirile-şi fac harakiri
îndrept iarba cu palmele
tălpile ard
dincolo de piatra cenuşie
chipul tău mă mângâie
las degetele libere
prind sărutul de dimineaţă
mă întorc în starea de sămânţă
calci cuvintele
ca o şopârlă a răsăritului
rămâi cu spinarea încordată
arc de verde în iarba arsă
verde ţi-e şoapta...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu