ceva îmi cântă mereu
sub steaua închisă
într-un glonţ rătăcesc
înghit plumbul sensurilor
şi caut prietenii găurite
precum un drapel
din care stema veche lipseşte
istorie curaj bucurie
toate au fost extrase steril
într-o revoluţie
a sărăciei tarabelor
pe care sufletele se vând zilnic
pe un bănuţ tocit
ceva îmi sună zilnic fals
buzunarul lasă firele de nisip
să se numere între ele
aruncă dimineţilor
aparenţa unei ordini
mai târziu adorm cu ochii deschişi
ploaia îşi ridică poalele
deasupra teilor
asfaltul priveşte indecent
şi ud
picioarele ploii
ceva nu mai cântă deloc
între doi poli de gânduri
rămân să fumez liniştită
singurătatea
mai aştept cântecul lebedei
când voi ajunge
într-un Cişmigiu al anotimpurilor
pline de amintiri prezente
cum poate fi trecutul
prezent
când laşi ochii să cânte pe file
şi inima
începe să bată ritmul
sălbaticelor dansuri
ale unei jungle din care ai ieşit
puţin ameţit
puţin nerăbdător
puţin sătul de toate
puţin fericit
aproape de finalul drumului
ceva nu mai cântă...
14 mai 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu