pălărie

 


ridic până la coroana unui copac
gândul
târăsc inima pe pietre
până când forma ei devine perfect strivită
de trupul şarpelui
viu şi nevătămat
împleteşte inelele cu forma
în cupă strigătul are ecou
poate sâsâitul îi devine glas clar
într-o filozofie a minciunii
tratată la rece de gurile pietrelor de pe drum
a ajuns cerul să primească inelele şarpelui
drept recompensă
pentru încercarea repetată a omului
de a rămâne sincer
până la fibrele din pălăria ciupercilor otrăvite
intră în post automat
rămâne în căutarea celor comestibile
proteine vegetale armonizate aproape de perfecţiune
cu natura lui
a omului în post
trecutul şi prezentul
lasă gura apă otrăvii
pe marginea unui gând
pe care-l ridic odată cu inelele şarpelui
până la coroana unui copac