amintiri şi cuvinte nerostite de buzele încleştate în dureri răsfiră timpul trăit pe plaja trăirilor.
acum mi-e frig atunci mi-era cald...
şi iar frigul neastâmpărat înconjură piramida valorilor adormite sub
copacul lângă care, o cruce de piatră îşi aşteaptă sărutul timpului.
privesc înainte şi înapoi ca dintr-un leagăn al devenirii iar durerea-şi cântă versurile abia încropite într-un pumn de nisip.
mi-a fost uşor să povestesc trecutul prezent.
prezentul trecut, încă muşcă adânc anotimpurile plajelor pe care şi acum
le caut, cu privirea dublată de chipurile băieţilor cu ochii din piatra
iubirii.
luna mă lasă să le numesc aşa ochii surâzători... ochii laser în care îmi oglindesc bucuria.
atunci, numai atunci, o retrăiesc deplin.
cine mai fură bucurie deplină dintr-un laţ de timp în care, căldura,
frumuseţea, durerea se împleteau armonios, lăsând sufletul întreg?
şi...da...atunci trăiam într-o pâine, într-o azimă fierbinte în care
firimiturile erau întregi, muşcăturile călcau pietrele, amintind
sunetul paşilor Domnului pe Calea Crucii.
până şi crucea-mi era întreagă...
merg pe aleea cu tei şi găsesc fărâme din cruce. nu le număr. am refuzat demult număratul.
mi-a fost uşor să povestesc trecutul prezent, într-un prezent trecut
acut, printre oasele albite în aşteptarea reîntregirii crucii. până şi
cuiele s-au plictisit să aştepte lemnul greu al copacilor tăiaţi de vii,
pentru un moft al umanoizilor plini de dorinţi murdare.
unde şi cum s-a pierdut prin vânt creanga de aur a iubirii de viu, de verde...
unde Doamne?
în faţa casei, un copil a ridicat o piramidă mică, din pământ de flori. o privesc şi scriu. gândurile ţes trecutului prezent încălţări iar prezentului trecut o căciulă de iarbă.
crucile nu mai tremură.
copacul lângă care crucea din piatră surâde răsăritului,
apără candela inimii să nu-şi stingă ruga arzândă...
autor foto: Victoria Anghelache
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu