cu sângele ce faci

un veac de singurătate
stare amorfă
piatră pe piatră ridici în cartea sufletului 

apoi rând pe rând 

transformi pietrele în fire de nisip
vrei o plajă o scoică a ta în care să aşterni curat tot ce-ţi lipseşte
cu gândul unic să te înveleşti
să aştepţi trecerea furtunilor

aerul încropeşte forme geometrice complicate
tu simplu îi răspunzi cu o demonstraţie calm greşită
linii drepte nu există
curbe arcuiri de trăiri desfăşori în inima pământului
apoi ridici capul cu fruntea plină de cute
şi spui clar:
plec

un veac de însingurări adunate pe linia orizontului
spuneau că viaţa fără copii este un iad
aşa este
regăseşti raiul în tine şi într-un copil cu genunchii la gură adunaţi
eşti tu şi încă ceva aparte
nedescoperit

te frămânţi inutil
să furi un zâmbet deschis
jocul nu se mai termină
jocul celorlalţi
al tău nu s-a născut
ai în buzunar un teatru de control cu o scenă largă
o micşorezi pe măsura timpului biologic
apoi saluţi respectuos
zâmbeşti Domnului
şi pleci

inima stă
te ascultă o vreme
aruncă lesturile
şi te lasă să dezlegi chingile dintre tine
şi o carcasă de cuvinte organe interne-externe

cu sângele ce faci