indecenţă

 

 

 

 

 

 

 

mai aştept un veac până mă voi naşte
apoi
voi număra de câte ori am rănit timpul
cu neîncrederea mea
acum sparg nuci între buzele arse de sete
în războiul nimicului banalului
cu bucuria de a fi om

caut lichidul alb

în viitor va semăna cu un creier bine conturat
jumătate o voi mânca
nu e nevoie de două
una întregeşte ideile şi lasă liber versul
să danseze pe cochiliile melcilor
trişti
cealaltă o voi ţine strâns
până la durere
până când reuşesc să conturez schiţa singurătăţii

indecentă îmi pare uneori
când îşi lasă leneş braţele
şi brusc îmi frânge şoldul drept

poate-i doar ploaia de vină...