Mercedes Sosa en Argentina - Disco completo full album

minunea cu spini

(gând de dimineaţă 16 octombrie 2013)


cum ar fi să cânţi cu tălpile goale
pe un altar de urzici temătoare în pişcătura lor 
interesant relief se naşte pe pielea curiosului 
când cuvintele pietre aruncate în ieslea bogatului 
întru bucuriile sufletului ridică nori de praf
şi odată cu destrămarea lor 
priveşte uimit o floare de mărăcine
albastră 
învaţă el tăcerea sau scuipă neputincios 
minunea cu spinii cât aripa unui înger fraged

se ridică alt altar altă iesle 
alte cântece îşi deschid tâmplele 
iar viul primeşte aripi întregi 
după o îndelungă frământare a fragmentelor de aripi 
frânte nu demult într-un sit al visurilor neîmplinite

cu pensula finei curiozităţi 
mâna artistului redescoperă versul săracului 
înfiripat între rugă şi aşteptare 
într-o dimineaţă de octombrie apăsătoare

salt permis

(gând de seară 15 octombrie 2013)

între noi păsările plimbă literele
ameţesc gândindu-mă la firele de lumină 
la formele pe care le iau 
când arcuirile aripilor înfloresc sau îmbobocesc

tu vezi câte celule îşi sfarmă lacătele când între noi păsările plimbă literele

de câte ori gura ta zâmbeşte literelor 
cercurile se deschid îşi răsucesc trupurile descriind infinite infinituri 

la un capăt al formelor - boboci culorile descriu timpului dansul
la celălalt e întuneric 

nu mi-e frică aprind lumânarea şi mă apropii mie însămi
tu apari în dansul răscolitor al flăcării
îmbraci veşmântul unei rugăciuni simple 
şi zâmbetul...
zâmbetul tău dăruit fiecărei litere reaprinde fiecare infinit în parte

îmi place jocul 
uit limitele timpului pământean 
şi din mine simt cum cresc alte şi alte cercuri răsucindu-şi trupurile

să începem jocul cu cifrele le adunăm înmulţim mereu

hai să uităm scăderile împărţirile
ţin de alte planuri

când vrei să scazi foloseşte un cerc 
şi răsuceşte-l până când strigă rotund
cu punctele prinzând crucea crucile plinului

se va naşte o sferă se va naşte o piramidă

le împletim spaţiile sărim în ele şi gata
de acolo vom privi la fel ca de la pupa vaporului tău valurile
unele scurte înspumate 
altele prelung udând formele din care saltul ne-a fost permis 
mereu întru bucurie

nu uita
între noi păsările plimbă literele prin fire de lumină

offtopic agonic - dinspre galerie spre Histria

să căutăm împreună - (o rezolvare) de Ioan-Mircea Popovici [Yannelis ]

 (link)

"semn de învăţătură

din galerie în galerie

sub bolta de vie"

 < Părintele Stăniloae spunea:

"arta trezeşte omul din fiară,
nu fiara din om" >

                                                      - ymp

filozofia imaginii	Ioan-Mircea Popovici [12.Oct.13 22:38]
este un joc secund personal dintr-o galerie-n care lumea are ceva în comun lema darului şi lema gestului rezolvă cele 7 nedeterminări în echipaj titlul şi subtitlul spun totul să căutăm împreună cum vrei să găseşti fără să cauţi dar mai ales fără să crezi -------------------------------------------------------------------------------

=  dinspre galerie spre Histria

Bejliu Anne-Marie [13.Oct.13 10:44]

Ioan, am văzut imaginile cu care deschizi galeria spre Citadelă cu porţile deschise spre prieteni şi veşnicie iertare să-mi fie dacă-ţi aduc aminte despre cei omişi primul din ei fiind Profesorul Dan-Tudor Vuza şi prietenul tău de complementarităţi poetice şi matematice după cum se poate vedea în sămânţa de aici https://docs.google.com/file/d/0B0m4eeK8_XMWTzJIaFpaN2FKS1U/edit?usp=drive_web "Noi şi Întregul - În memoria lui George Isac" şi pentru că ai adus completări în imagini, în special la textul iniţial, încerc să alunec printre simbolurile din ele, pornind de la prima o rezolvare e-n gutuia privită îndelung apoi muşcată dulce acrişor deznodământ bostanul încă stă cu seminţele ascunse în trupul lui portocalie statuie a căutărilor sub un cer uneori înnorat alteori senin şi vântul care-i mângâie coaja sub gluga omului cu buzele puţin ţuguiate turnul de scoici ridică munţi de întrebări privitorului atent în punga albastră aşteaptă alte bucurii aurii să fie privite unde-i cuţitul de argint al sensurilor şi mai ales cine va picta vântul cu tuşe blânde pentru a-i potoli notele aspre cântecul să redevină seninul din albul schimbării destinelor în forţa de a trăi bucuria până la hohotul femeiii clovn din cutia magică a întâmplării când Dorra răstoarnă călimara peste note cuvinte ilizibile se nasc în turnul de scoici sigur e un arici uneori se înclină când ariciul se arată lumii cu burta în sus în căutare de mângâiere apoi se întoarce iar şi iar cu acele în sus pentru a nu-şi pierde aura de mister şi totuşi vrea se vrea a fi descoperită bucuria lui de a fi o scoică rebelă încă îşi creşte perla printre filele dense de iubire tristeţe capete de dig pietre aşteptând pescăruşul alb să-i mângâie razele sau spiralele prelungi cu vârful spre cer caută şi aşteaptă să-nveţe a trăi deplin bucuria

tu cum cânţi stâncă

(gând de zi 14 octombrie 2013)


stâncă stâncă
câte patimi ai prins în firidele tale
câte doruri din picăturile care te-au rotunjit
ţi-au mulţumit de găzduire
apoi au muşcat fin tainul trupului tău

câte taine îţi răscolesc neputinţele stâncă
sub soarele miezului zilei sub apusul înflăcărat
stai goală ascuţită şi tandră
săruţi cu patimă firele de lumină
şi umbrele tale acoperă universul unei flori de colţ
unui gândac în căutarea poemului tău scris în vremuri vechi
unui şarpe întorcând pe toate feţele târârea
înainte să-şi ridice mândru capul
cu linia de foc a gheţii lui spre cer

negru lucios gândacul
păstrează între aripile lui răsăritul
până când apusul îi aprinde trupul într-un vers

stâncă stâncă
tu cum cânţi stâncă
atunci când firul de iarbă strecoară 
bucuria înălţării întru iubirea Domnului într-un punct

nu e final nu este rupere
e doar o rescriere a tainei gândului stâncii
înainte de frângerea în arcul haosului
pentru arderea prelungă
a celei de-a şaptea lumânări înainte de naşterea Piramidei

                                                                                                                                                                  

                                                                                  

Greening - Solo Piano by MASAKO, pianist and composer (+playlist)

liberă trecere

(gând de zi 14 octombrie 2013)

urcă-mi Doamne până la cer gândul 
apoi doboară-i umbrele
lasă-l liber să zburde
undeva cândva Te va regăsi
eu rămân la poarta seninului
să privesc floarea vieţii
cum îşi înalţă trupul zvelt însetat de culoare

sunetele îi învelesc bucuria de a fi
arc de pod între ofilire şi reînflorire
liberă trecere între două universuri
cu unică înălţare întru slava Ta

nedeterminare

(gând de dimineaţă 14 octombrie 2013)


slujbă în altarul cuvintelor
se înclină zidurile filele ard 
cântecul aleargă printre semnele de punctuaţie 
uitate demult într-un covrig al indiferenţei

articulate de umbre cuvintele devin săgeţi 
altarul răsună
păsări de zi ridică umbrele în ciocuri

în tot acest amestec de gânduri totul se răstoarnă
într-o formă nedefinită a întâmplării

tavanul este cerul
fumul alb al lumânărilor aprinse
redevin contururi de mesteceni
toamna le ridică fără apel frunzele
într-un viu acord al ruginirii

pe trunchiurile albe
degetele omului aleargă în căutarea nodurilor
încă neconturate de viaţă

într-un cuptor al rugilor
pasărea îşi lasă cântecul să umple trupul unui spin
cu metafora propriei existenţe

simplă slujbă în altarul cuvintelor
şi un cerc de umbre devenite păsări
într-un stol al nedeterminării

inima pietrei tăcerii

(gând de noapte 12 octombrie2013)


te uită Dumnezeu sau te uiţi singur între două stânci
devii tu însuţi spaţiul
prin care apa gândurilor evadează

privesc tulburarea apelor
precum privirea rămasă suspendată
printre ramurile coroanei unui copac

cântecul bucuriilor şi tristeţilor
deopotrivă creşte
în flautul cu găurile eliberate de noduri de rădăcini
vibraţia tobei rămâne în tălpile rănite de încercări

cauţi şi cauţi limanul laşi apele să te poarte haotic
numeri valurile din care înghiţi strop cu strop
cuvintele rostite răsrostite

îţi promiţi să taci îţi promiţi să uiţi
îţi promiţi să adormi

spune-mi Doamne de câte ori să mai adorm
dacă în cerul fără ţărmuri părăsite
am regăsit fiinţa încolţită de aştri
într-un pumn de inele frânte

cum mă pot întoarce în zgomotul umbrelor
sculptând zidurile caselor
 şi cum mai pot înghiţi spuma valurilor iluzorii
ale gândirii fără bunătate

de câte ori să mai umplu bezna cu lumânările reaprinse
am fost la catedrala inimii e din piatră din lumină şi întuneric
pereţii sunt goi nu i-au pictat trupul
am văzut icoanele blânde aşteptând
pasul nopţii răului şi al dimineţilor binelui
rai şi iad legându-mi gândul trupul sufletul inima
de colţuri de stânci

o piatră a rămas suspendată între tâmple şi-am plâns
până când rotunjită de Tine
mi-a devenit glob al ochiului frunţii

atunci m-am privit răsturnându-mi universul
într-un con de brad

lumea a râs eu am plâns apoi am uitat să plâng
şi-am rămas cu ochii în căutarea icoanei Dulcei Sărutări

am lăsat genunchii să-mi umple gândul
cu puterea cuminţeniei

s-au răsucit în mormânt pictorii şi sculptorii
gândurilor nenăscute

s-au răsturnat cavernele

au scos la lumină Chipul Tău Doamne
lăsat acolo pe o frunză împietrită
ea să fie icoana icoanelor

sau ochiul meu vede inima pietrei tăcerii

ruga unui gând viu

(gând de zi 12 octombrie 2013)

construiesc visuri pe gheţari în tâmplele pictorilor 
mozaicarii au graba lor migala lor
le privesc mâinile şi tâmplele zvâcninde poţi colora munţii 
poţi umple alunecările de aşchii 
cu speranţe metafore jocuri de lumini şi întuneric
poţi...
te poţi legăna de pe un picior pe altul căutând
căutându-te printre mormintele fastuoase
e mai simplu să priveşti crucile simple în mişcare
acolo undeva mereu cândva
eşti

la final de zi toţi intră sub acelaşi con de umbră
se aprind lumânări ca în templele neridicate

în faţa unei ferestre din pânză de cort
un gând viu roagă meterezele visurilor să rămână verticale

Nina Simone - Just Say I Love Him

Scorpions - White Dove

naştere în coaja de ou

(gând de seară 9 octombrie 2013)


intri încet în fiecare zi 
pe fereastra dormitorului
asculţi visele toate cum bat darabana trezirii
bruscă trezire în clocotul apei din ibric spui cu voce înceată 
cafeaua e gata
şi pleci întorci uşa pe dos o priveşti saluţi pleci

târziu printre pleoapele pline de ceaţă ridic o mână 
ascult visele toate cum se zbat ca într-un borcan ancestral 
deja plin cu gesturi fracturate
te privesc prin umbra paşilor 
nu ştiu sigur dacă pe ziduri nu rămân amprentele paşilor 
chiar dacă nu calci materia sunetul se infiltrează

zbârnâie interfonul trezirea obligatorie
credeam că e tata cu sacoşele pline de roade parfumate
pliante pliante produse atractive de la şi la şi la
ce piaţă se mai deschide câte strigăte fals încântate 
câte produse suspendate de memorie 
umplu sufocă privirile oarbe

Doamne cum mai pot spune despre alte segmente de viaţă 
spre ele privesc acum 
îngrămădită într-un pumn de cuvinte 
se tot nasc se tot nasc...

e o naştere simplă ca în povestea jumătăţii de coajă de ou
lăsată sub privirile umbrelor
unică rază a soarelui strecoară bucuria

pe fila albită de aşteptări creşte un mugure de frunză 
dintr-o coajă de ou jumătate lăsată să respire
pământul nu a uitat să vorbească

imagine: Constantin Brâncuşi - Nou născut

sursa:

http://brancusi.1dez.com/brancusi-arta-exegeze.html

dansul albatroşilor

(gând de zi 9 octombrie 2013)


se întreabă în fiecare zi dacă iubirea există 
dacă poate fi primită dar de la om la om de la cântec la cântec
pictează albatroşi în flacăra cuvântului
unde unde este acel contur nedefinit
lăsat liber să fugă în timp din pocalul sfânt
din geometriile sfinţeniei rândurilor filelor armoniilor cerului

cu răspunsul în inimă bate la ghişeul gărilor în care
trenurile au uitat să mai oprească
gări mari au devenit halte
un singur câine latră prelung
anunţând vântul- călător permanent la ore inexact calculate
de golurile dintre clădire şi copaci
dintre oameni şi hrana vie aruncată la colţ de gând

rătăceşte orbul printre linii şi câinele îl cheamă la el
apoi vine alergând să-i prindă căldura mâinii pe creştet
prietenia se înfiripă în vuietul vântului
uimit de firescul unei întâmplări aparent banală

totul este ca un dans al albatroşilor
în furtunile interioare ale fiinţelor optimiste
iubire rătăcire răscolire
infinita bucurie a libertăţii de a fi

Gând de zi 9 octombrie 2013

rătăcise o carte o filă un gând în palma aspră
încropea visurile pe aleea parcului în care 
farfuria cu metafore se golea sub degetele febrile

flămând de răsărit îşi aduna puterile pentru încă o zi 
în care gesturile se derulau neîntrerupt pe capetele de poduri

arcuia întâmplări în cuvinte 
propoziţii scurte fraze lungi - o simfonie 
sau un simplu concert pentru un singur interpret 

când a terminat construcţia
literatura a surâs oglinzii lacului şi a înghiţit fila
vântul fericit a mai bătut odată între sud şi nord 
apoi a sărutat mâinile rămase în rugă 
ale omului cu cenuşa în ochii rămaşi senini spre cer

se mai născuse un poem
pe fundal sunetul apei potolea furiile copacilor 
rămaşi dezgoliţi în plină toamnă

Emeric Imre- Te astept

Gând de zi 8 octombrie 2013

cred în zbor şi zboru-n mine


într-o linie curată de cuvinte fapte forme
trei contururi de lumină

punctu-mparte şi desparte infinitul de banalul ţel finit
el e rob în chingi străine

se ridică între conuri sensul clar al firii oarbe
cu furii cu bucurie cu-ncercări târâri şi şoapte

se ridică un papirus - filă veche-ngălbenită
redevine albă floare
prin cuvintele-i cernite şi de-nţelepciune pură

când priveşti cu ochiul liber de întunecări grăbite
primeşti ochiul vieţii-n suflet şi în con acele cântă
creşte fluxul prin refluxul bucuriei de a fi
cu privirea ridicată zecimala simplă râde
afli şiragul lui pi

pe un ţărm oceanul prinde răsăritul printre valuri
unul singur creşte creşte
lasă în nisip o cruce - trupul tău prins într-un cleşte

piatră piatră unghiulară aşternută-n zid
mă ia
într-un fir din forma-ţi sfântă
absoarbe-mă nu mă lăsa
prins în oarba desfătare a minciunilor cruzimii

am lăsat tigrul să plece ochiul lui nu s-a întors
un salut vroiam gândirii acum pare fără rost
acea lacrimă subtilă ce-am vărsat-o într-un punct
în înfrigurarea mută despărţirii de ce-a fost

într-un arc liber de forţa răului contrafăcut
pun săgeata înălţării - un hotar de netrecut-
pentru cel ce-n umbră poartă frica ura deznădejdea

ridic gândul trupul ochiul şi săgeata las s-alerge
ţinta-şi schimbă în lumină forma pasul şi culoarea

un cuvânt în conul firii creşte loveşte despică
apoi reuneşte totul într-un tot nemărginit

mă întorc la arcul liber liberat de gând finit
plec pe insula nădejdii cu un sac de oase frânte
şi o aripă de viaţă să-ntregesc iară în mine
bolul de cuvinte albe

cred în zbor şi zboru-n mine