Moonlight - Electric Cello (Inspired by Beethoven) - ThePianoGuys

dreptul stângul şi alte direcţii

dreptul la aer se măsoară politic
dreptul la verbul "a gândi" se măsoară de ceva vreme în euro
apoi rând pe rând se topesc toate într-o mândrie de patriot 
pentru a nu mai exista alte guri decât cea proprie 
care cântă descântă auzul din urechea elefantului 
care demult a uitat să-şi scoată dopurile de gânduri 
din urechile ca un uriaş evantai care răcoreşte totul în jur

dreptul de a fi prost mi-l asum
şi rog onorabilele forţe ale gândirii înguste
să-mi permită să fiu prost în felul meu
într-un mod analitic citind ascultând
şi de o parte şi de alta a baricadelor de interese totul

dreptul la prietenie curată ştiu că este un ideal
şi atunci trasez o linie precum spirala cu o singură alunecare
în aşteptarea celeilalte pentru a nu-mi afecta cursul oricum agitat al şarpelui vieţii

a asculta şi o parte şi alta tăcând este o înclinare aparent periculoasă către înţelepciune
când nu mai ai nimic de pierdut decât viaţa
- ceea ce nu-ţi mai provoacă temeri interioare -
nu mai există decât un singur duşman - aparent duşman şi el: tu însuţi

în rest las pacea să-şi intre în drepturi şi ascult muzică
ea este unica hartă pe care îmi las oboseala de viaţă
să-şi manifeste din plin bucuria
cu speranţa că odată şi odată mă va părăsi şi ea
transformându-se ori într-o trecere
- care oricum îmi este dăruită -
ori într-o aparentă apatie la tot ceea ce loveşte răneşte urlă strigă
într-un buzunar ori zdrenţuit şi gol ori într-unul semigol cusut
ori în altul supraplin
rupt de greutatea unei prostii afirmată cu tărie
în faţa eşafodului unui întreg grup de oameni
doritori în a trăi curat fără a le fi încălcate drepturile cele mai simple

dreptul la libertate este precum pictura abstractă
te strecori printre forme păstrând intactă legenda timpului tău
al celor ce au fost
şi dacă mintea ta primeşte fulgerul bucuriei Domnului
poţi zâmbi la final de creaţie
spre cerul plin de toate câte au fost sunt şi vor fi
primind căldura şi lumina Soarelui
şi nu a becului aprins de cineva care este puternic
pentru o fracţiune infinitezimal mică de timp
faţă de reala putere interioară a fiinţei tale dăruită de Domnul
spre Bine mereu

încă nu m-am documentat în legătură cu
dreptul de a refuza să mai fii jignit
dar cred că tinde bucuros către dreptul la tăcere
----------------------------

dreptul la tăcere să măsoară în zgomot inutil

"Tăcerea este virtutea nebunilor."
definiţie de Francis Bacon în Despre demnitate şi dezvoltarea ştiinţelor (1605)
-----------
"La omul necinstit, ca şi la câinele tăcut, nu vocea e de temut, ci tăcerea."

citat din Aristotel
--------------
"După ce-a explodat bomba tăcerii, fiecare a început să tacă pre limba aproapelui."

aforism de Costel Zăgan din Inventeme (septembrie 2008)
--------------

muzica:

coborâtor din patimi

coborâtor din patimi cuvântul rostit
ridică trauma
la rang de exerciţiu intelectualo-material

algebra nu se mai aplică
se aplică efectele ei cu jumătate de pas 
în analiza atentă
când ochii îşi au privirea fixată
pe crucea legănată de vântul unei
aproximative schimbări
şi căţuia plină de esenţele rugăciunilor

coborâtor din patimi cuvântul
aleargă eliberat din tainele pământului
de câte ori sunetul devine ecou
al vulcanului veşnic activ
al căutărilor interioare

lipsit de apărare în aburul parfumat
mireanul îşi regăseşte gândul neatins de patimi
când lasă aburul sincerităţii depline
să-i umple inima de bucuria Iubirii Domnului

în faţa unei icoane vechi
cu parfumul tămâii din timpurile ancestrale
un copil sărută umbra părintelui
de pe peretele din colţul fericirii promise

6 decembrie 2013
-------------------------------------------
notă
1. http://www.crestinortodox.ro/liturgica/viata-liturgica/tamaia-96430.html
2. http://www.crestinortodox.ro/liturgica/viata-liturgica/cadelnita-catuia-96444.html
căţuie veche din lut

bucuria colţului umbrelor

culorile cântecului primesc viaţă

odată cu paşii răstigniţi ai literelor verbului a iubi

risipesc punctele liniile arcuirile spiralelor de gând

pentru un refuz permanent al auzului tău la vibraţia lor

mă risipesc pe mine însămi în versurile unui cântec neauzit

sau auzit mereu

răspunsul vine de la flautul cu găurile acoperite de iarba trecutului

"a iubi" - ce verb Doamne ne-ai dăruit

pentru a ne lovi a ne alunga a ne îndepărta

dureri raţional construite umplu digul

când stabilopozii aşteaptă cina de taină a trupului valurilor

aşternut sărat prin fisurile timpului lunecărilor gratuite

le privesc geometriile limitele trunchierile

nu mai contează ordinul lor

ci ordinara aşternere de strigăte fără capăt

şerpi în zvârcolirea pământului ating

răsăriturile şi apusurile primăverilor fiinţei

când un simplu zâmbet din inimă

readuce înflorirea inimii a irisului cuvântului

de unde Doamne atâta sare de unde

când mercurul a uitat să-şi rostogolească rotunjimile

până la piatra unghiularelor gânduri

până la bucuria colţului umbrelor destrămate încet dureros sigur

într-un steag din zborul pescăruşilor albi

culorile cântecului primesc viaţă

când imposibila întruchipare a tăcerii iubirii

mă înveleşte ca un ecou al velinţei brazilor

de pe creasta cea mai înaltă a muntelui spiritului

neeliberat de bulgării de pământ ai gândurilor

unde îmi eşti întruchipare imposibilă a iubirii

când rostesc prin degetele îngheţate acum verbul a iubi

şi unde-mi vei fi când oglinda liniştii se va sparge

pentru a deveni unic gând al meu al tău al nostru 

început de sărbători

cuibul berzelor gândului
ridică iarba 
în curăţenia de iarnă
oprirea e permisă

scrisoarea a sosit
fotoliul se umple
armura cade
gândul devine sunet
ecou de viaţă ecou de iubire
şi darul creşte
în buzunarul sub care inima
păstrează ritmul tangoului

virgină întrupare
când printre ţurţuri pâlpâie focul
din lemnele trecutului
în tâmplele tremurător ascunse
de şuviţa prezentului

imagine:
http://www.dacii.ro/revista/cinci/cinci.htm#cvaducelulsinuiauadealun

experimentul este interesant

(gând de noapte 5 decembrie)

isprava cuvântului neterminat se recunoaşte pe fila incoloră
nici alb nici galben murdar nici nici nici
semnalul adormirii timpanului surprinde mireanul în rugă
când surzenia atinge cote înalte şi este bine
limba încovoiată pe laviţă reînvaţă alfabetul liniştii
atinge cerul gurii seara dimineaţa se joacă printre buze
sfârâie literele şi cifrele
talpa descrie un cerc le îmbină pe toate acolo le închide cătuşele sensurilor
şi declară demonstraţia terminată
pe o latură a unui triunghi aproape echilateral aştept răspunsuri
ştiu că nu vin
piesa de teatru filmul se nasc odată cu sfârşitul poveştilor
când vieţile încep halucinant să apară
nu-i mare scofală să închizi fermoarul buzunarului anotimpurilor 
nu înainte de a coase Dumnezeului odată fâşia albă din curcubeul aşteptărilor inutile
cu un capăt de spin în palma stângă şi vârful în cealaltă 
măsor echilibrul tăcerii între mare şi o piaţă oarecare dintr-un centru de cerc deschis
la ce anume ajută nu cunosc experimentul este interesant
rămân ceea ce am fost sunt şi voi fi

note

note dure note blânde
sunetele mângâie până la şoapta cerului în trupul îngheţat în amintiri 
calde veşminte ale sufletului părăduit de prezent
râzi şi plângi în armoniile concertelor 
creator dirijor interpret - unic buchet de suflet minte mâini 
devin unică nuanţă a culorilor zborului 
printre asfalturile adâncite prin gropi 
în nămolul lipsei de simţire

note dure aspre blânde mângâietoare
vioara viorile pianul violoncelul
iubirea celor ce glasul îl lasă aripă de vultur semeţ
pe creasta adâncimilor cugetului născut din azur din patimi stinse
din bucuria de a fi dincolo de surzenie de muţenie
de picioarele legate cu care te-ai născut să învingi frica
în cunoaştere frica este penelul care aşterne tuşa de culoare
deasupra arcului de curcubeu

deasupra încercărilor pescăruşul deschide larg aripile
privind cu irisul blând înţelept distanţele
el pescăruşul alege tigrului pasul apoi plimbarea
începe printr-un dialog al aripilor şi ghearelor
înfipte zdravăn în carnea pământului şi a aerului

note dure note aspre note sunete în trupul lor
chei din care sunetele izbucnesc ca din fântânile armoniilor
izvoarele timpului adastă între aripile pescăruşului şi liniile din trup de tigru
reîntregind bucuria mireanului
când irisul lui se îndreaptă ca un sugar spre Iubirea Lui

mai bine măşti

multe nume îşi rostogolesc literele 
pe buzele caracatiţei vieţii
muza aruncă braţele ca o meduză 
în căldurile unei veri amânate

oricum tratez vârfurile cu cerneala unui gând
respins din coşul amânărilor

uneori urgenţele se nasc precum curcubeul
după furtunile din munţi
aer dens irespirabil explozie apoi implozie de linişte
câteva fulgere răzleţe
pasul umed al călătorului pe pietrele devenite cărări
din vadul râurilor izvoarelor pâraielor secate

multe nume îşi desfăşoară istoriile erorile
sub măştile prezentului
sita tot cerne şi cerne fulgii de gând din care
vertebrele coloanei visului se ridică se arcuiesc
nasc poeme mai mult melancolice

e o melancolie a prezentului într-un act de piesă
dintr-un teatru fără sală

totul e liber domnilor doamnelor
aruncaţi-vă literele în cortină
încercaţi să o daţi la o parte
sigur dincolo mai rămâne ceva

aruncaţi mai întâi consoanele
apoi vocalele vor coase lăcaşurile rămase
goale în replicile actorilor
într-o singură răsucire de metaforă natural smulsă
din firul de praf aşternut pe caldarâm

mascaţi veţi intra oricum aşa cum doriţi
haideţi porniţi aruncarea
mai bine măşti decât pietre...
4 decembrie 2013

imagine: 1. Dali - "Soft Self Portrait"
2.,3. tot Dali

sărac bogat

traversez strada spre palma 
copilului sărac bogat din care cade piatra albă
piatră de lună de argint de gând curat
dorul cuprinde strada copacii viaţa

buza de sus începe să tremure a cântec a plâns râsul întârzie
te revăd în fiecare frunză albastră ochii colorează frumuseţea în albastru 
şi ruga păsărilor e la fel
din trup de cer cu zborul schiţă într-un desen amânat a deveni
pictura rod din tâmplele tremurânde ale Orbului

pas din pasul tău descriu mişcarea trupului arc
din arcul gândului las să înfloreasă în filă întâmplarea încercarea
zâmbetul din zâmbetul tău încropeşte ascultarea

din tine iubire mă încropesc frunză sub piatra căzută
din mâna copilului sărac bogat
asfaltul îmi zdrobeşte mintea
rămân inimă suflet spirit sub o arcadă a sibilei din faţa templului cuvântului

ridic pe metereze încercările
inscripţie pe un gând devine rostirea slova gândului
miraj mister sau realitate crudă neînvelită în cenuşa imperiului falsului

doare creşte smulge dogoreşte
întru adevăr
mă întâmplu printre gheţurile albastre
înotând spre lumină prin holul spiralat al fulgerelor
simbolurilor tale iubire
-----------------------------------
notă: http://www.descopera.ro/cultura/9976116-sibilele-prezicatoarele-lumii-antice
----------------------------------

imagine: Donato Creti Sibila de Cumas

"The Shallows" by Adam Hurst~ Mournful Cello

lovituri

mi-e dor de anotimpurile curate de filele curate 
nearătate nicicând omenirii
câmpurile galbene dor vântul atinge inimile
iernile cenuşii lovesc bat ferestrele visurilor
ramurile copacilor au devenit bâtele răului
lupte incerte incerte finaluri
oameni zdrobiţi târâţi pe asfaltul intereselor
suflete blânde devenite gemene ale fiarelor
se apără legi ale falsului
se aruncă inimile deasupra buzunarelor
se râde se tace
Doamne scenografia asta nu este a ta Doamne

mi-e dor de primăvara fiinţelor
de sunetul exploziei bobocilor de gând
biciul umed atinge zidul de protecţie mai cade un om
sub casca solidă ochii ştiu că vor să plângă mâna loveşte
Doamne asta nu este scenografia ta
pânza e fixată prost în cadrul de lemn
în care inelele copacului tăiat au devenit linii strâmbe şi atât

încă o poveste moare îi moare taina sub loviturile căştilor
sub care ochii ştiu că vor să plângă
cel puţin inima mea speră că da

câteva puncte

un vis o urmă de pas 
a rămas deasupra culorilor totul tace
tăcere de argint în fir de gând
brocart
bluza e gata
aşteaptă spătarul scaunului
împodobit
să te aşezi
oboseala ta tăcerea mea
poezia
câteva puncte la final de vers
titlul se uită adesea
pe măsuţa triunghi farfuria aşteaptă
goală
indecenţă în alb-gri-negru
noi şi fraza neterminată
aproape poem

constat că sunt

deasupra cocorilor sfârşitul de an galopul calului 
întunericul umbra lumina
toate aprind lumânări 
de graţie gândul acesta gârbovit
şi umbra lui pe zidul plin de cocoloaşe de nori
trupuri părăsite visuri mărginirea aleilor
plopi fără aer trunchiuri rătăcind prin cadrane solare
soarele flautul forţa lui răzbind falsul omenirii
rostiri năuciri
şi vocea clară a clopotelor care adună adună adună
odată cu flautul toaca răsună răzbit
mâinile darnice harnice bat cântă
gloria gândului
curată nebunie deasupra cocorilor iarna deschide pleoapele murgilor
şi o mână de fân se aruncă în iesle
e mai cald mi-e frig mi-e dor
pasc alături de viaţă din mine darul în dar prin dar în dar
îl privesc îi ascult tăcerea
constat că sunt e de ajuns
deasupra cocorilor sfârşitul de an în galopul calului răzbeşte

bilă neagră bilă albă

(gând de zi 3 decembrie)

în palmele fără saţiu ale gândului sunt două bile 
prelungi palmele prind răspunsurile le rostogolesc odată cu ele
într-un joc al hazardului fiecare primeşte bila neagră sau albă 
a treia bilă - cea vie - se pierde mereu în hăţişul alegerilor
strâmbăm nasurile ascuţite de fals în vânt
tăcem strigând aruncând pietre în propriile ziduri de apărare
apoi cuminţi ridicăm ochii spre cer rostind Numele Domnului
de câte ori mai cerşim biciul de argint
când în clipa următoare îl frângem în pumnii privirilor
înjurând lovind declarându-ne îngeri declarând că apărăm legi false
apărând limanuri înfundate frontiere limitate de minciună de ură de interese 
ale buzunarelor străine de viaţă de bucurie deplină de cântec
şi mai ales câte concerte de flaut cu găurile obturate
mai desfăşurăm în faţa Soarelui- magician al cântecului flautului
devenind rând pe rând clovni de mâna a şaptea
alegând punctele de mijloc ale liniei dreptei gândiri
vrem unu vrem şapte privind cifrele disperării cu jind
alegându-le tainele într-un falset al rostirilor dureros de accentuat

îmi place căscatul

(gând de zi 3 decembrie)

de şapte ori şapte într-un patru alăturat lui nouă
creşte umbra pe care mi-am ales-o partener
uneori fiţele ei mă întrec în privire
nu mai ştiu care din noi suntem clovnul
ea umbra sau eu conturul ei
când plinul uită să adâncească în somn
adevărurile nerostite adevărurile îngrădite
în grădini zoologice cu animale flămânde
cu ochi de tigru stinşi ca pe o candelă
la ieşirea din dormitorul gândurilor curate

de şapte ori şapte ori şapte număr un doi şi un unu
alăturate discret într-o altă scară
pe care urc în vis fără să se termine niciodată
acum în viaţa asta în care de lut sunt toate
uscarea aduce întărirea apoi sfărâmarea
un fel de sculptură grăbită în valorile fiinţei

de şapte ori şapte mă răsucesc pe călcâie
spunându-mi că absurdul e normalitate
iar normalitatea un fel de
"păcăleşte-mă tandru când sughiţi"

să mă anunţi să mă opresc din povestea "şapte ori şapte"
atunci când termini de sughiţat şi începi să caşti
trecem la râsul firesc
celulele îşi vor schimba tactica
de creştere de funcţionare rapid

îmi place căscatul
filmul ţine mai mult
căscatul e imposibil de evitat în gestica imitării
(căscatul e curăţare relaxare)
în fond curăţarea seamănă cu momentele în care
într-un prelung scenariu
pisicile îşi ling blana

curăţare imunizare
e chiar interesant

de şapte ori şapte...

Poveste de dor - Gheorghe Iovu

şotronul Domnului

(gând de dimineaţă 2 decembrie)

înveţi primii paşi pe un şotron  
  - întreabă cerul şi îşi scutură bulgării de viaţă pe hainele tale
în ce căsuţă ai intrat
- în unu
lasă gândurile acolo mergi înainte pe doi viteazule
cu jumătate de talpă în căsuţa trei număr în gând pietrele de pe asfalt.
strada îmi pare uriaşă sunt copilul cu ochii de vânt care a plecat la El fără paşi.
strada cu tei încă plânge în urma furgonetei în care cutia aceea ca o prismă -trapez îmi plimba trupul într-o procesiune a sufocării tuturor seminţelor de viaţă abia gândite de mine  primite în dar de la Dumnezeu.
m-am întors aud glasul Lui.
unde ai ajuns -mă întreabă 
vede că am rămas suspendat în cărbunele timpului între un 2 şi jumătate şi treiul acela care mi-a urmărit 11 ani şi o lună paşii desenaţi în aerul camerei.
mă ceartă şi-mi spune că acum sunt liber.
- sunt - întreb afirm nici eu nu mai ştiu ce şi cum.
aştept o clipă pe patru. el chiar seamănă cu cocostârcul. îl privesc şi ochii îmi răstoarnă sufletul într-un chiup plin de flori
umblu năuc cu privirea ajung la 5 stau ca barza într-un picior mă aplec ridic ciobul privesc în el
o văd pe mama dezorientată vreau să-mi aştern pentru o clipă capul pe umărul ei stâng. a cerut asta şi cere mereu.
- Doamne mă laşi. e de dor pasul.
nu se aude niciun ecou niciun foşnet. sar pe şase. îmi place cifra. e răsturnarea unui nouă când covrigul îşi caută jumătatea păcălindu-şi cercul că e întreg. film de dragoste într-o ureche ca un cocostârc într-un picior subţire portocaliu.
umplu în grabă spaţiul ciobul umbra. 
- Doamne eu mai am umbră acum - întreb şi tac. nu cer răspunsul. ştiu că vine. şi vine într-o sămânţă de iris care cade lângă palma mea.
dor. mi-e dor de Teo-dor. mi-a fost frate ochiosul acela tigrişorul de pământ -aşa îi spunea mama
las pătratul cu un şase tremurat desenat cu creta de Tine Doamne.
pasul meu atinge şaptele.
privesc la răsărit apusul printre două pietre paralele.
palma îmi atinge acoperişul lor.
- sunt gemene Doamne - întreb şi-mi aud glasul demult schimbat în boare de vânt

am terminat jocul. aştept altul. poate podul de piatră arcul de viaţă cel dărâmat.