vineri, 6 decembrie 2013

dreptul stângul şi alte direcţii



dreptul la aer se măsoară politic
dreptul la verbul "a gândi" se măsoară de ceva vreme în euro
apoi rând pe rând se topesc toate într-o mândrie de patriot 
pentru a nu mai exista alte guri decât cea proprie 
care cântă descântă auzul din urechea elefantului 
care demult a uitat să-şi scoată dopurile de gânduri 
din urechile ca un uriaş evantai care răcoreşte totul în jur

dreptul de a fi prost mi-l asum
şi rog onorabilele forţe ale gândirii înguste
să-mi permită să fiu prost în felul meu
într-un mod analitic citind ascultând
şi de o parte şi de alta a baricadelor de interese totul

dreptul la prietenie curată ştiu că este un ideal
şi atunci trasez o linie precum spirala cu o singură alunecare
în aşteptarea celeilalte pentru a nu-mi afecta cursul oricum agitat al şarpelui vieţii

a asculta şi o parte şi alta tăcând este o înclinare aparent periculoasă către înţelepciune
când nu mai ai nimic de pierdut decât viaţa
- ceea ce nu-ţi mai provoacă temeri interioare -
nu mai există decât un singur duşman - aparent duşman şi el: tu însuţi

în rest las pacea să-şi intre în drepturi şi ascult muzică
ea este unica hartă pe care îmi las oboseala de viaţă
să-şi manifeste din plin bucuria
cu speranţa că odată şi odată mă va părăsi şi ea
transformându-se ori într-o trecere
- care oricum îmi este dăruită -
ori într-o aparentă apatie la tot ceea ce loveşte răneşte urlă strigă
într-un buzunar ori zdrenţuit şi gol ori într-unul semigol cusut
ori în altul supraplin
rupt de greutatea unei prostii afirmată cu tărie
în faţa eşafodului unui întreg grup de oameni
doritori în a trăi curat fără a le fi încălcate drepturile cele mai simple

dreptul la libertate este precum pictura abstractă
te strecori printre forme păstrând intactă legenda timpului tău
al celor ce au fost
şi dacă mintea ta primeşte fulgerul bucuriei Domnului
poţi zâmbi la final de creaţie
spre cerul plin de toate câte au fost sunt şi vor fi
primind căldura şi lumina Soarelui
şi nu a becului aprins de cineva care este puternic
pentru o fracţiune infinitezimal mică de timp
faţă de reala putere interioară a fiinţei tale dăruită de Domnul
spre Bine mereu

încă nu m-am documentat în legătură cu
dreptul de a refuza să mai fii jignit
dar cred că tinde bucuros către dreptul la tăcere
----------------------------

dreptul la tăcere să măsoară în zgomot inutil

"Tăcerea este virtutea nebunilor."
definiţie de Francis Bacon în Despre demnitate şi dezvoltarea ştiinţelor (1605)
-----------
"La omul necinstit, ca şi la câinele tăcut, nu vocea e de temut, ci tăcerea."

citat din Aristotel
--------------
"După ce-a explodat bomba tăcerii, fiecare a început să tacă pre limba aproapelui."

aforism de Costel Zăgan din Inventeme (septembrie 2008)
--------------






















muzica:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu