tăcând

(gând de zi 31)


îngemănarea timpului cu o cruce de gânduri este omul
ridicat pe altarul păsărilor cu zborul fragmentat
între răsărit şi apus nord sudul cuvintelor îmbălsămate
rugul din ruga cocorilor
îngenunchiat poem la răscruce de vânturi
cu o simplă ridicătură a simţurilor
coroiată formă a întâmpinării cuvântului
când adevărul pledează precum pocalul viu
în faţa cinei de taină a libertăţii rostirii

unde mai suntem cine mai suntem
când între noi graficele iau amploare surprind neterminate
construcţiile celor ce ura le este hrană
celor ce viaţa le este strigare în vânt

unde mai mergem cu sângele să-l împrospătăm
când în noi românescul lasă frumuseţea împodobirii bradului
la fine de an început de strigare adâncă a clopotelor
şi a foşnetului lemnului din trup de toacă

şi bate şi bate toaca încercările
până la cer şi înapoi de infinite ori

până când până când cerule
ne mai întâmpini cu tava plină de iertare

pe ce planetă să ne întoarcem acum
când toate sunt cu felinarele de la porţi stinse
şi când unica poartă luminată e a Ta Doamne

cerule cer deschide-ţi tâmplele
să prindem gândurile curate

fiecare va sta pe o creangă de aur cu globul mărunt în inimă
aşteptând ascultând tăcând
tăcând tăcând...

31 decembrie 2013

imagine: Marin Gherasim, "Memoria absidei albastre"

notă: Absida: " În arhitectura creștină, este o nișă boltită, semicirculară, pătrată sau poligonală, așezată în prelungirea navei mediane, opusă intrării și rezervată altarului."