(gând de seară 18)
Pe cărarea neadormirii, trec pe rând din starea de tăcere, în starea de cuvânt, cu aripile întregi.
Liber să cânt, las literele să mă subjuge. Dansez cu ele într-un cerc de lumină până când degetele îngheţate îmi cuprind petele de culoare.
Oamenii le spun sensuri şi mă aştern între pete de culoare pe filele iubirii, ale dorului nu făcut ci născut, de a fi lumină din Lumina Lui.
Cântecul inimii se naşte pe coloanele timpului.
Oamenii mă uită curând. Păsările nu. Îmi păstrează iubirea în adevărul trilului lor.
Uite un pescăruş pe stânca bucuriei. Uite corbul cum îşi reflectă înţelepciunea în ciobul -jucărie. Îl rostogoleşte de veacuri printre oameni, iar ei ciorovăie neîntrerupt. Nu-l aud.
Ciobul primeşte sărutul ciocului corbului, care fuge odată cu tigrul printre petele de culoare.
Sunt bucuros în întruparea mea de cuvânt. Cânt mereu Naşterea Lui. O aştept cuminte şi, de multe ori, poeziile îmi aspiră cu nesaţ bucuria.
Un brad, doi brazi,... Vârfuri de gâduri, conuri mândre sălăşluind în uitare, acele nevăzutului, mereu verzi, pline de iubirea cerului, de Iubirea Lui...
Pescăruşul deschide larg aripile, priveşte luminos cu ochiul lui încondeiat de Dumnezeu, în prelungirea chipului fără seamăn al zborului din el.
Povestea continuă.
Înainte de zbor, devin pescăruşul sau firimitura de glas al grâului, din pâinea rătăcită între ghearele lui.
Ca un ţipăt mă răstorn în veacul de acum şi cresc. Dansez cu propia-mi inimă. Doare acum. Trecători prin bucurie suntem. Piatra de hotar îşi mută gândul spre alte orizonturi. Vrem s-o urmăm. O urmăm?
Caut arcul de alb al curcubeului firii, când nevăzutul prinde în spirala lui, inima mea, inima tăcerii în care schimb acordurile cu un punct...
18 decembrie 2013
http://mythologica.ro/corbul-din-lumina-in-intuneric/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu