zvâcneşte timpul

(gând de zi 31)

zvâcneşte timpul în grota necunoaşterii
izbucneşte lumina în plin de gânduri tulburător de frumoase
ilizibile cuvintele se aştern pe mantia sărbătorilor
colbul drumului îşi ascunde grăunţele de nisip în poala hotarului 
frontierele sunt deschise în inimile oamenilor
de unde atâta rostire când tăcerea-fluid al bucuriei
răspândeşte boabe de grâu în inima pământului
şi ascultarea devine pas din pas în darul sfânt al omului

câte umbre îşi mai târăsc tâmplele
să reinventeze durerea în formele copacilor
când ei cântă neîntrerupt
sub poalele zăpezilor nenăscute

dorul ascultă şi el Glasul Domnului
într-o lacrimă de scoică nedescoperită
dincolo de hotar cuibul valorilor începe cântecul inimii
mintea adoarme pe o frunză de castan
în amintirea unei primăveri promise demult din vremea lui Ler

când omul îşi desfăta umbrele cu bucurie
şi esenţa de nard a focului
în reflexele trupului violet al înălţării întru spirit blând

zvâcneşte timpul în grota necunoaşterii
promisiune într-un singur cuvânt
mereu rostit fără cunoaştere
fără a-l trăi neîntrerupt
în inima poeziei

31 decembrie 2013