lovituri

mi-e dor de anotimpurile curate de filele curate 
nearătate nicicând omenirii
câmpurile galbene dor vântul atinge inimile
iernile cenuşii lovesc bat ferestrele visurilor
ramurile copacilor au devenit bâtele răului
lupte incerte incerte finaluri
oameni zdrobiţi târâţi pe asfaltul intereselor
suflete blânde devenite gemene ale fiarelor
se apără legi ale falsului
se aruncă inimile deasupra buzunarelor
se râde se tace
Doamne scenografia asta nu este a ta Doamne

mi-e dor de primăvara fiinţelor
de sunetul exploziei bobocilor de gând
biciul umed atinge zidul de protecţie mai cade un om
sub casca solidă ochii ştiu că vor să plângă mâna loveşte
Doamne asta nu este scenografia ta
pânza e fixată prost în cadrul de lemn
în care inelele copacului tăiat au devenit linii strâmbe şi atât

încă o poveste moare îi moare taina sub loviturile căştilor
sub care ochii ştiu că vor să plângă
cel puţin inima mea speră că da