tot prezent

motto: 
cândva grâul distrus le va întoarce "legea" în propria viaţă


împăcare într-o sămânţă de gând
atât de tainică umbră părăseşte scena
în ropotul versurilor ploilor
când gheaţa aşterne pete de speranţă
în alb cuvintele pregătesc supa din frunzele rămase verzi
asfaltul o cere însetat în oraşul bucuriei
fără globuri fără hohotele copiilor acum adormiţi
sub o cruce de marmură patru nume
leagă destinele fără cratima valorilor fals autentice
într-un tub de pastă culorile se sting
spuma începe să vindece nimicul
se reia sceneta în fiecare duminică a oarbelor drumuri
în care candelele se aprind florile se depun
în fundul tăiat al sticlelor de plastic
mâinile cerşetorilor de metafore rămân întinse
lacul îngheaţă umbrele îşi cern paşii lunecoşi
zidurile apar dispar
citatele îndrugă verzi şi uscate frunze de timp

împăcare într-o sămânţă de gând
luminile rămân aprinse în cimitirul legilor
tăiate în franjuri prelungi
buzunarele răului se umplu

copilul lovit dă din umerii fragili
spune că au uitat că este copil

nimicul se întâmplă otrava se răspândeşte

totul tace în groapa cuvântului dintâi amorţit
la final de scenetă
mâna a doua umple groapa a treia o sapă iar
grâul a fost distrus sămânţa întoarsă pe brazdă

rânjetul celui care respectă "legea ticăloşiei"
omul sufocat şi împăcarea într-o sămânţă de gând
aşternută pe zăpada cenuşie azi oricând mereu


9 decembrie 2013