bucuria colţului umbrelor

culorile cântecului primesc viaţă

odată cu paşii răstigniţi ai literelor verbului a iubi

risipesc punctele liniile arcuirile spiralelor de gând

pentru un refuz permanent al auzului tău la vibraţia lor

mă risipesc pe mine însămi în versurile unui cântec neauzit

sau auzit mereu

răspunsul vine de la flautul cu găurile acoperite de iarba trecutului

"a iubi" - ce verb Doamne ne-ai dăruit

pentru a ne lovi a ne alunga a ne îndepărta

dureri raţional construite umplu digul

când stabilopozii aşteaptă cina de taină a trupului valurilor

aşternut sărat prin fisurile timpului lunecărilor gratuite

le privesc geometriile limitele trunchierile

nu mai contează ordinul lor

ci ordinara aşternere de strigăte fără capăt

şerpi în zvârcolirea pământului ating

răsăriturile şi apusurile primăverilor fiinţei

când un simplu zâmbet din inimă

readuce înflorirea inimii a irisului cuvântului

de unde Doamne atâta sare de unde

când mercurul a uitat să-şi rostogolească rotunjimile

până la piatra unghiularelor gânduri

până la bucuria colţului umbrelor destrămate încet dureros sigur

într-un steag din zborul pescăruşilor albi

culorile cântecului primesc viaţă

când imposibila întruchipare a tăcerii iubirii

mă înveleşte ca un ecou al velinţei brazilor

de pe creasta cea mai înaltă a muntelui spiritului

neeliberat de bulgării de pământ ai gândurilor

unde îmi eşti întruchipare imposibilă a iubirii

când rostesc prin degetele îngheţate acum verbul a iubi

şi unde-mi vei fi când oglinda liniştii se va sparge

pentru a deveni unic gând al meu al tău al nostru