omul de ceară

(gând de zi 13) 

pe fila de ceară există povestea zimbrului 
şi a mărgăritarului topit în bezna necunoaşterii
se despică fagurii de miere cu eclipsa poetului când luna
nu mai răsare rămâne un punct pe valul nenăscut
verde smaragd la înserare vede cine are inima uşoară
după un apus prelungit până la trupul mării
până în adâncurile necunoaşterii omului de ceară

se adună scoici se ridică turnuri din file de cântec
urmează castelul din cuvinte scrise
rostite în tăcerea adevărată
într-o ascultare trează mereu prezent mereu în cart

ce mai rămâne omului de ceară decât punguţa cu doi bani
unul la naştere altul când trece pe luntre
apa învolburatelor încercări apa nevieţii spre viaţă
într-un tulburător poem al semnului de pe umărul statuii
lăsat de pasărea în care cenuşa este vie

pe fila de ceară există un punct verde care împarte desparte
lumile omului
în fila de ceară forma este tot un om pe care au călcat îngerii
când a căzut
l-au ridicat şi l-au luat de umeri unul deoparte altul de alta
a gândului dintâi şi cel ultim înainte de răscrucea crucii
şi l-au lăsat sub tălpile lor mai departe povestea merge singură
şi el omul