(gând de zi 28)
în mine talpa Domnului calcă atent.
măsoară timpul şi glasul cu care îmi cern zilnic gesturile.
singură pe o creangă de brad număr solzii unui con rămas răscolit de furtunile unui interior fără limite.
mă sperii singură de mulţimile de forme pe care le ridică în slăvi cuvintele rostirile şi bătaia ceasului încetează.
sau nu încetează.
simplă cântare într-un echilibru fragil încropeşte Domnul când talpa Lui calcă atent rostogolirile de vise neîmplinite.
călcâiul Domnului apasă tobele inimii şi cântecul primeşte alte şi alte note
într-o sinusoidă mă ascund încerc să o aleg pe cea care saltă deasupra orizontalei.
uneori mă trezesc pe verticală într-o formă complexă de sărut.
îndrăgostiţii numără stelele.
îndrăgostiţii sunt gândurile paşilor mei împletiţi într-unul singur.
se redeschide accesul pe verticală văd câmpul metaforelor curat iarba necălcată a umbrelor.
iau cuţitul vânătorilor de adevăr despic lumânarea arzândă
apoi las să lunece zborul albinelor printre fagurii invizibili în care rând pe rând îmi aştern esenţele din fiecare fragment de timp în care sunt.
stric geometriile fagurelui într-o pornire suicidală apoi întorc timpul ca pe o mănuşă magică.
râd o clipă de pălăria răsturnatăsub tălpile Domnului.
mă regăsesc pe laviţa mierii.
un bondar primeşte învelirea până la ieşirea din stup printr-o cale anume aleasă a furilor liniştii.
în mine talpa Domnului calcă atent.
fragilă alcătuire într-un dans al cunoaşterii pentru orbul care-mi sunt acum.
28 decembrie 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu