Calcă pe apă atent gingaş pas după pas, vei simţi cântecul - mi-a spus El şi am îndrăznit să simt iubirea de înalt de om de floare de viu.
Mai întâi am luat un prag în privire, l-am lăsat să-mi devină iarbă pe câmpul cu macii abia îmbobociţi.
Versul a luat-o la goană de bucurie s-au născut visurile toate. le-am aşezat în biblioteca inimii, apoi a minţii, apoi am îndrăznit încă un punct pe faţada scrisului.
de câte ori scriu, faţada devine chip luminat şi în mine cresc întâmplările niciodată întâmplate, ci încercate dens acut sau cum vor vrea să surprindă sunetele ochii celor ce pragul îl simt sub tălpile goale, în dimineţile în care roua devine cer, palmă de abur, cântec, într-o armonie de culoare şi sunet, într-un buchet înmiresmat de esenţele dorului de a fi, iubire din Iubire dar din Dar prin Dar în dar.
Calc iar apa, privesc nuferii. Zâmbetul lor de copii nicicând rătăciţi de Lumina Lui , rodeşte în mocirla urâtului. Atunci ridică Domnul cântecul în rugăciunea inimii şi când visul transformă mima în gest, toate şi tot primesc viaţă iar şi iar.
Calc apa şi mă îndrept spre fruntea ierbii din care a răsărit cicoarea. Inima îmi tresaltă, începe galopul mânjilor şi în fiecare sămânţă simt cum dansează Dumnezeu.
Alături de cer, puii Soarelui adună cântecele robilor pământului.
Curcubeul cuvintelor împlineşte acum arcul de curcubeu alb în plină aşteptare a Naşterii Lui.
Întreb ca un copil în vâltoarea lumii... paşii drepţi ai omului pe calea sa sunt nuferii care rămân a înflori luminând Chipul Domnului când umbrele se destramă la răsăritul primăverii fiinţei?
7 decembrie 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu