luni, 9 februarie 2015

goală în mine


stau goală în mine
vâslesc peste arcade de timp
în fapt rădăcini de copaci tăiați de vii 
de pe căile omului
în mine zgomotul nu încetează. oboseala crește
pas cu pas până calcă
așternutul superficial al liniștii induse
de câțiva megahertzi
și iluziile pe care le frământ în copaia copilăriei
netrăită copilărie a pruncilor
a căror coloană imită semiluna
jumătate de lună plină în care
m-am regăsit mamă femeie și copil deopotrivă
stau goală într-un plin necunoscut
doar până la punctul ciudat
care așteaptă să fie așternut
Anne Marie Bejliu, 9 februarie 2015




















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu