sâmbătă, 30 ianuarie 2016

soarele scrâșnește


la limita morții ce poate fi dacă
șiruri de gânduri trec pe deasupra mormântului
și de câte ori pietrele învață să cânte altfel
umbrele dor în liniștea gurilor încleștate
mâinile așternute pe pieptul cuvintelor
rămase nescrise rostite născute trup de poem
răstălmăcesc împletite literaturile universului
tăcerea le recită versurile
gurile copacilor rămân în trunchiuri
în inele de forță ale esențelor viitoarelor cărți
bănci uși de o mie de ori deschise
gesturi pripite le ard
cenușa umple pământul
forța izvoarelor reîncarcă în care de lux sărăcia lumii
răsturnând-o în mintea copilei
cu ochii cărbunelui prezentului, bogăție
la limita nemișcării oasele trosnesc
sub apăsarea durerii
mâna lunecă pe zidul viselor amânate a-i fi joc
atunci când umbrele odată cu noaptea fug în adâncuri
căutând iar și iar viață
soarele scrâșnește acoperit de norul acesta închis
între gesturi pe care oamenii îl reînvie mereu
lovind lovindu-se mimând iubirii mișcarea
printre cruci vii de pământ
Anne Marie Bejliu, 30 ianuarie 2016

Edvard Munch, The Mystery of a Summer Night

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu