luntraşul visează

(gând de dimineaţă 10 noiembrie)

meterezele gândurilor cheamă sufletele
dansul copacilor s-a pornit odată cu răsăritul
nopţile adună frunze ruginite le îndoaie colţurile vârfurile 
se ating înălţimi de sunet cineva aruncă pietrele în râu
luntrea trece petrece luntraşul visează luna plină dansează
scena se schimbă corn de lună atinge răsăritul visul
călăreţ fără metafore în adâncimile suferinţei devine toamna
se adună frunzele în coşuri
nodurile se desfac legendele aleargă vrednicia nopţii
în palmele sufletului creşte
lumină în întunericul fiinţei şi o atât de grea sentinţă
pentru un vis în care mintea e fecioara târziului prea târziului din care
o lume se naşte moare încet scade noaptea creşte răsăritul strigă apusul
aleargă fiinţa cântă odată cu mugetul cerbului
pădurea înfioară călătorul
dansul copacilor nu încetează inelele aruncă încă un lemn
în focul de tabără al copiilor cu ochii din cărbunele rămas în urma arderii luntrei
luntraşul visează pe o frunză ruginită
aşterne poemul morţii tinereţii al morţii copilăriei pe o falie de timp finit
infinitul rămâne suspendat între a fi şi dincolo de a fi
scena nu se mai schimbă alergarea continuă între două goluri pline
cu un covrig în mână copilul cu ochii din cărbune
cerşeşte un bănuţ din gloria umanului
inutilă aşteptare la un colţ de stradă
nici o piramidă nici un cântec totul tace
târziu se anunţă toamna timpului ruginit

sursa primei imagini: http://danteworlds.laits.utexas.edu/gallery02.html

roagă-te libertate

(gând de seară 9 noiembrie)

am înecat hazardul în lacrima de stea
sarea lăsa o dâră o scară ce trecea 
prin lespedea cu visuri 

le-ai îngropat acolo copilă adumbrită 
de marginea tăcerii
şi dintre două ramuri doi spini te-au încolţit:
viaţa şi moartea-n cupa de gânduri ai privit

şi-ncet cu pas de flutur dansând din floare-n floare
albastru punct tu prins-ai şi-ai ridicat ponoare
de versuri chiar în pragul toamnei

tu te-ai născut durut
şi-apoi în mângâierea esenţei tainei firii
ascunsu-te-ai în fraga gustată delicat
de fiece privire de om întunecat

cu ochii-n cer te rogi înşirui puncte-n aer
cu vântul tu petreci
frunzele ruginite şi albia secată
şi-un zvon de bucurie străbate lunca toată

muntele îl urci fără căruţe grele
pasul îţi e mişcarea şi gestul în durere
şi-n luminarea sfântă reconstruieşti poteci

El sus acolo vede deschide ziduri reci
prin porţi de-mbrăţişare cu hrana vie albă

mereu în tine umbra ridică înspre slava
cerului cuvinte rostite nerostite

roagă-te libertate din cuib de spini din minte
ca sufletul să-ţi fie pasărea iubirii
iar spiritul să-nveţe zborul deasupra firii
de pământean cu mintea cât un hotar de lene
furnici să-i ţeasă pânza spre limite concrete

tu spirit fugi în zare şi prinde răsăritul
nu-ţi cer să mi-l aduci

adună-mi-l în taina în care te petreci
şi când o fi să fie plecarea spre altarul
fără de ziduri grele şi fără de-ntristare

ne-om întâlni iubire şi în iubire iară
ne-om fi
eu pată-amară tu noua primăvară

povestea continuă

(gând de zi 9 noiembrie)


tăcere şi jocul răsfirat pe mii de pagini
legănarea navei de valori
şi zborul pescăruşului frânt în mii de nuanţe ale albului
garant al bucuriei tăcerii omului cu viaţa în fragmente de finit
reduta culorilor în penelul de argint
şi orbirea pictorului - o a doua orbire
măsurată în luminile toamnei
rebelă bătaie de aripă a fluturelui când sărută floarea

înainte de veacul nou
încă o secundă bate în ceasul acoperit de bolta unui cer fără nori
a rămas o scrisoare pe masa cu 12 scaune
o vârstă a luminii purtată de scânteia focului de tabără
reîncepută poveste a unei iubiri fără acoperire
în vadul pământului în pânza freatică
a izvoarelor gândurilor nenăscute

*
cresc înfiripată în cenuşa unui imperiu de frunze ruginite
ascult cum tainele tăcerii îşi lasă trupul dens
pe aripile fluturelui de noapte poposit pe tastatura gălăgioasă

ecranul e deschis
pleoapele acoperă irişii crescuţi haotic în jurul întunericului fiinţei

privesc prelung colţul în care cineva a lăsat sacul de iută desfăcut
e gol spaţiul acela şi braţele mele cheamă leagănul dimineţii
să readucă în cuib cântecul băiatului înserării

19.50 şi strigătul nopţii se naşte
în ochii mari rotunzi negri adânci...
atât de adânci încât inima
îţi bate ritmul alunecării în iubirea fără sfârşit

dor în roţile vieţii sfâşie timpul în aripi de păsări albe
glasul culorilor tace tace tăcerea întunericului
freamătul culorilor creşte

aurul suedez închide poarta într-un surâs al scripturilor
neridicate din gropile de pământ în care oasele copiilor strălucesc

povestea continuă cu lacrima cuvântului rostit
înainte de ultima răsuflare

tăcerea cântă glasul fiului tace glasurile fiilor tac
învăţ tăcerea
las tastatura gălăcioasă să-mi fure literele din gânduri

Doamne spune-mi te rog
dacă firul cântecului fiilor se stinge
ca într-un perpetuum mobile odată cu apusul

http://www.dailymotion.com/video/x1405j3_kenny-g-everlasting-misty-autumn_music

77

(gând de zi 8 noiembrie)

pe masa din lemn de nuc a mamei s-a rătăcit o fotografie
printre amintiri strigă la mine alină îmbrăţişează
rearanjează scenografia unei lumi prin care trec acum
luminând camera copilăriei cu încă o pată plină de umbre vii
se aşterne toamna-iarna deasupra uitării
reîncep să văd gândurile nerostite nicicând
de actorii fideli ai vieţii trecutului

nimic nu a murit
totul trăieşte în aerul îngălbenit lăsat de fotografie să zburde liber
să îmbrace singurătatea
masca visului fiinţelor inimii trecutului

e ca o scenă de teatru în care toţi actorii au aceeaşi culoare
se trăieşte intens într-un fond sepia fără scăpare
cortina se lasă greu fotografia lunecă în sertarul mesei de nuc
lacrima sferei în care viaţa a început
o simt adâncindu-mi palmele blânde pe fruntea lăsată ca într-o rugă
în faţa celei care îmi aducea odată demult
linguriţa de fericire înainte de deschiderea pleoapelor de copil somnoros

sărut căldura mâinilor şi cum roata vieţii îşi întoarce măştile-roţi mereu
îmbrăţişez trupul slăbit de boală al primei lumini
a copilei cu ochii de cărbune şi vânt din camera tăcerii asumate

pe masa din lemn un buchet de trandafiri surâde lumii
pentru un patru decembrie al celor 77 de ani de viaţă
trăită în iubire prin iubire întru iubire de Dumnezeu şi de om

pe scurt

(gând de seară 8 noiembrie)


în cuvinte potrivite 
iar ai coborât din cer
vis de toamnă-iarnă-aminte
ţin în mine şi un zbor

legănat pe ape sfinte 
prind iubirea şi cobor
în adâncuri nesmintite 
prinse-n patimi şi sobor

chiar deasupră-mi 
cântă-n legea 
liniştii de pe ogor
când lăstuni şi piatra vie 
se-nţeleg să pună dor
între piatră şi cuvinte 
sensuri calde-n dor de dor

eliberat

(gând de dimineaţă 8 noiembrie)


să pleci târziu să pleci printre poveri
- mi-ai spus odată când erai tu fulgerul din cer

ai ars în sine până când te-ai stins
să arzi poveri să nu pleci în pustiu

când vei veni să-mi fii tot fulgerul de ieri
sau altul nou în scutul cu poveri

e greu îl port şi crucea îmi zâmbeşte
să vrei doreşti cine acum pofteşte

să pleci târziu să te întorci pustiu
fântânii dorul să i-l porţi candriu

când printre orbi te pierzi
să nu te rătăceşti
să-mi umbli-n bucurie apoi reîntors
să-mi fii iar fulgerul de ieri
sau altul nou eliberat de scutul cu poveri

masa citatelor

(gând de dimineaţă 8 noiembrie)

la masa citatelor feliile se împart haotic
adevărurile curg apoi stagnează 
într-o înverşunată impunere de valori
mintea o zbugheşte pe uşa libertăţilor neasumate
cea asumată îi lasă timp şi sita cernerilor repetate 
întru bucuria sufletului sătul de impuneri absurde
asculţi citeşti cânţi încânţi vorbind liber cu ştreangul la gât
cu nodul încă liber să-ţi aleagă diametrul
taci într-un covrig vertical de aşteptări un număr de suspendări
mai târziu inima dă startul pe ringul de dans
al cuvintelor rostite sau pe diagrama privitorilor apatici
revii cu ghilimele ochii încep să se deschidă plictisiţi
începi un citat te îneci în el
nu taci continui aruncarea plasei în iazul fără peşti
un singur ochi eşti sigur că te ascultă neîntrerupt
de la primul strigăt la ultimul
dublat de eliberarea durerilor într-un timp fără hotare
bucurie devine dublu A ca un ecou al marii treceri
ortul apasă palma
într-un târziu undeva pe o bancă de gânduri
altă mână simte apăsarea ortului
se ridică şi cumpără o pâine albă unui copil
cu ochii din cărbunele pictorului orb
copacii anunţă în dansul şi cântecul lor
noul spectacol de circ şi pâine amară

adevăr în patru acte

(gând de zi 7 noiembrie)

printre garduri aurite 
printre măşti prea argintate
sidefie stăruinţă
(străvezie în balanţă)
plimbă ropotul de stele
verzi albastre-nşiruite
peste-a zilei echitate

echitabile sunt clipe ore minutare
sparg în fiecare-aripă
zbor din zbor în puncte şapte

când am fost să pierd şi codul
manierelor -dreptate
s-a făcut greşelii cale
şi-a rămas la jumătate

visul toarce-n coşul liber
plin de noduri dezlegate

în privirile absente
jumătatea-i jumătate

în privirile prea pline
scoica umple şi goleşte
viul unui ochi de peşte
ochi de apă-n libertate

lunecă prin timp speranţa
-zici că-i o balenă vie -
moare-ncet e uriaşă
la final deschide-n vie
o esenţă rătăcită de-adevăr
în patru acte

piesa-n teatru se mai joacă
acel teatru-anume dat
fiecăruia din piaţa-n care rost
am cumpărat
de o supă de legume
şi un rest de-nchipuire
cum c-ar fi viaţa viaţă
şi lumina din lumină

ştiu că este-aşa tu ochi
inima îmi spune tare
că sunt urma unui iris
de-altfel şi esenţă tare
din copacul care plânge
la margine de hotar
lăsând pletele în apă

semn mister pe-un vârf de ac

printre garduri aurite
printre măşti prea argintate
cer din cer senin răsare-n
calea soarelui din mare

şi când vreau să îmi joc rolul
valului singurătate
cineva lasă o piatră
uite-aici la jumătate
dintr-un drum ales de Tine
Doamne
vie-mi e durerea

bucuriei unde Doamne
să-i găsesc iar trăinicia

Terry Oldfield - Sun In My Eyes

i'm not sad in this world

Buika - No habrá nadie en el mundo

urzit în tăceri

(gând de zi 6 noiembrie)


fire de aur fire de argint 
fire de gând urzit în tăceri proscrise
adună totul în dansuri de ierburi 
magici arbitri în colaje de fier

se îndoaie colţuri de file îmbrăcate 
în galbenul vechilor timpuri 
şi ploi
răzbesc printre falii de viaţă îndreptată 
de cerul târât prin mocirlă 
drept colier
de rostiri cumpătate de vremuri uscate

în mii de roluri te adresezi
crezi că eşti unul sau una pe scena rotundă 
a circului 
e spectacol în cer

şi cer se destramă în inima turlei
în care clopote bat
a mister 

se naşte vremea în care 
din mii de roluri ieşi şi speri
să fi privit ca un tot de oameni 
de fiare de fiicele grâului 

în pâini auster 
te arunci în prăpăstii de gânduri 
şi oaste
de magi ai inimii te umplu de ger

şi gerul frământă în tine şi carnea arsă 
a sufletului
copilul stingher
glasul şi-l lasă s-alerge prin cetate 
sau castelul de jocuri desprins din ieri

fir de aur de argint de gând urzit în tăceri 
proscrise 
devine cerc apoi sferă în cub

prelungit de uitare se roteşte transformă
în conul de umbre ale domnului cer

spiritul cheamă corbul pe umăr 
cu glasul de foc al zborului 
pier

mă reîntorc în castelul de scoici spiralate
aştept un cuvânt nerostit nicăieri

fără ecoul din cartea iubirii devin eu însămi
conul de ger 
al umbrelor vii din care noiembrie
adună în sine copilăria
- un ser
în care esenţa este rostirea 
copilului sfânt păr de aur 

efemer
şi ochii adânci din cărbunele firii 
surâsul tăcerii în pumnul de fier
---------------------------------------

notă:

E.R.Roth: „Credinţa este lumina care face ca un arbore să nu rămână închis în propriile rădăcini“

imagini din expoziţia "Zeiţa timpului pierdut"
1. Pandora - E.R.Roth

trafic de gânduri

(gând de dimineaţă 6 noiembrie)


am uitat să fiu nu am uitat să nu mai fiu
da şi nu împletite în carnea mea 
cu zimţii lăsaţi liberi să taie asperităţile firii
adânciri rostogoliri pe planşeta Creatorului de păpuşi 
şi otgoanele unei morţi promise prescrisă viului între antagonicele gesturi
a lua a da a da a lua repetiţie sau bâlbâială divină
preluată conştiincios de uman
într-un poem al nesiguranţei
lance de spirale puncte învolburate în sacul cu amăgiri
şi curba descrisă de aripile păsării de apă
când vrea să atingă ţinta deja doborâtă

sărut mâna pământului - rădăcina ieşită din asfaltul învechit
pas în fisura primită de privirea oarbă
şi tăcerea din spatele gardului de sârmă ghimpată al grădinii
în care iubirea ascultă orga lui Bach lăsând în voie
calul alb al împlinirilor să zburde
tropotul lui e o şoaptă de spusa lui nu se atinge orbul
se atinge ochiul larg deschis al cuvântului unic

pază bună iubirea uită să recontureze inimi pe gardul nu prea înalt al bucuriei
am intrat o singură dată în grădină
am primit un leagăn în mişcare m-am aşezat şi-am aşteptat
aştept şi acum formele să apară
inutilă privire arunc ramurii invizibile care-mi mişcă leagănul de la răsărit la apus
cu opriri frecvente spre răsăritul cuvântului unic

am uitat să fiu nu am uitat să nu mai fiu
da şi nu împletite în calea mea
mă simt ca o geometrie aproape completă
vârful a rămas suspendat în coroana copacului invizibil
de care leagănul e aninat printr-o ramură a liniştii aproximative

sunt legănarea prin care traficul de gânduri devine alert
până la saturaţia repetării aceluiaşi gest

mingea din cârpe

(gând de noapte 5 noiembrie)

călătoresc precum un cuvânt vinovat cât un băiat 
care aleargă cu tălpile goale 
cu pantalonii scurţi zdrenţuiţi 
printre obstacole

este copilăria copilului fără atingeri însemnate
atingeri de minge de floare de ramură de iarbă
şi băutorul de rouă din capătul aleii
paznicul cuvintelor vinovate nevinovate

aleea se scurtează 
fuga copilului nu încetează
pietrele albe de la marginea aleii îi strigă copilăria 
din căuşul plin de ploi
el aleargă pietrele se termină

la marginea nemărginirii visului începe altfel de copilărie 
fără minge fără bile colorate 
copilăria inimii continuă

călătoresc precum un cuvânt nevinovat
după toate prăbuşirile de cetăţi invocate în legendele timpului
cu braţele larg desfăcute 
aştept nimicul şi un braţ de paie 
pe care să-mi aştern mingea aşternută cu migala orbului 
pe calea sunetelor rostite

mă opresc la margine de mahala 
şi răstorn în poalele florăresei de ciocolată seminţele minţii
eliberată iau de la capăt jocul cu mingea 
pe trotuarele îmbătrânind odată cu vârstele prin care
călătoresc precum un cuvânt vinovat-nevinovat

 între talerele balanţei vieţii

dans cu tăcerea

(gând de seară 5 noiembrie)


ce dacă vine iarna
în mine toamna arde
un muşuroi de frunze
atinge iar înaltul
înalt adânc de cremeni
scântei se nasc şi mor

ce dacă vine iarna
când între noi tot gerul
s-a adunat să cânte
în foşnetul de sloi

şi dacă vine vara
tot iarnă va rămâne
când în copac şi iarbă
şi pasăre se cântă
zborul în puncte arse
albastrul se destramă
când viul mort îndeamnă
tăcerea să descânte
un fir de vorbă seacă
şi-un rest de păpădie

ce dacă vine iarna
eu m-am obişnuit

nu nu accept chemarea
în sloiul nesfârşit
întinderile albe
sunt soare pentru mine
mai sunt şi alte ţărmuri
pleacă
te-ai rătăcit de sine

mă rătăcesc la rându-mi
şi cresc iluzii-n griul
iubit atât de viaţa în glod
prin bălţi în care
broaştele încetează
a mai cânta când ziua
începe fără tine
continuă-n tăcere
şi moare-ncet în mine

larg e podul largi sunt toate

(gând de dimineaţă 5 noiembrie)


piatra lunii arde carii printre noi în noi prin noi
urma firii umbră face printre paşi şi prin nevoi
se întoarce sfera lumii în haloul colorat
luna râde plânge-n pumnii-n care
praf de stele răsfirat
încropeşte argintiul fir liant nemăsurat

tot ne zbatem prin ruine ruinăm mereu biserici
înecăm sub apă clopot el răsună ne-ncetat
răsăritul ne ajunge într-un lemn de foc uscat
chiar de-l ardem îl străpungem el cu muguri e-mbrăcat

printre noi luna zăreşte piatra ei întregul rod
din iubirea nesfârşită expusă pe-un eşafod
o spânzurătoare-i viaţa când nărod ne-ndreptăm
în greşeli stagnăm mereu conturăm pasul pe apă
sau pe-un capăt scurt de pod

larg e podul largă-i valea 'nalt e dealul printre vii
se-ngustează toate totul când murim trăind nevii
ne-mplinim în cutiuţe de valori fără valori

banal stingem lumânarea fără-a desena spre cer
crucea largă-a libertăţii de a fi oameni ca El
aşa cum a fost să fie bucurie pe pământ
când prin Pasul Lui prin iarbă lumina bulgări de vânt
şi prin spusa Lui prea vie pentru amorţiţi şi orbi
înălţa inima vie-n golul sec dintr-un mormânt

imagine: piatra lunii
------------------------------------
notă:

"Este o „piatră a noilor începuturi”. Aşa cum sugerează şi numele său, are o legătură puternică, cu Luna, dar şi cu intuiţia. La fel ca Luna, piatra este o oglindă, aducându-ne aminte că totul face parte dintr-un ciclu de schimbări, asemenea creşterii şi descreşterii acestui astru. Efectul său cel mai putemic este calmarea emoţiilor. Face posibilă trecerea inconştientului în conştient, favorizează intuiţia şi empatia, încurajează visul lucid, mai ales când este Lună plină. In trecut, această piatră era folosită la îmbunătâţirea abilităţilor psihice şi dezvoltarea clarviziunii. "

sursa:
http://tiganusionutz.wordpress.com/2011/12/10/piatra-lunii-piatra-noilor-inceputurikalsi3o8/

suspendat

(gând de noapte 5 noiembrie)


suspendat între fisura lui a fi şi cea a bucuriei 
amândouă exprimă în spaţiu o cruce largă 
în care inelele butucului dansează cântă 
metaforizează doborârea copacului
felierea gândurilor crisparea omului sfâşierea naturii
butucul zâmbeşte stingher aşteaptă un ram nou renăscut
sub securea minciunilor aerului devenit irespirabil şi pentru copaci
împinge butucul între două hohote: unul de plâns altul de râs

undeva cândva nu se ştie de ce
în fisura cea mai largă a butucului zâmbitor
o floare îşi deschide petalele acompaniată de şapte frunze noi
una sprijină tâmpla corolei aşteaptă căderea ei în nervura infinit
a culorilor redescoperite de pictorul orb

fâşii de scoarţă reechilibrează balanţa sunetelor
raze mirate ale spiralelor inelelor mereu vii în desenul simplu
pictura cere urzeală complicată

pânza bine fixată în piroanele timpului
lasă urme adânci în memoria artistului

pictorul orb atinge blând marginile aspre ale fâşiilor raze de scoarţă
le desenează conştiincios în vreme ce pânza
desprinde puncte din memoria lui
reinventează gama culorilor în ritmul unui cântec mereu nou

înainte de vremea anotimpurilor gândurilor creatorului
pânza naşte tabloul în liniştea scoarţelor copacului
tată al butucului suspendat între două hohote...

autor imagine: Alexandru Boroş
sursa imaginii:

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10151894194359284&set=a.10151653743764284.1073741831.755389283&type=1&theater