77

(gând de zi 8 noiembrie)

pe masa din lemn de nuc a mamei s-a rătăcit o fotografie
printre amintiri strigă la mine alină îmbrăţişează
rearanjează scenografia unei lumi prin care trec acum
luminând camera copilăriei cu încă o pată plină de umbre vii
se aşterne toamna-iarna deasupra uitării
reîncep să văd gândurile nerostite nicicând
de actorii fideli ai vieţii trecutului

nimic nu a murit
totul trăieşte în aerul îngălbenit lăsat de fotografie să zburde liber
să îmbrace singurătatea
masca visului fiinţelor inimii trecutului

e ca o scenă de teatru în care toţi actorii au aceeaşi culoare
se trăieşte intens într-un fond sepia fără scăpare
cortina se lasă greu fotografia lunecă în sertarul mesei de nuc
lacrima sferei în care viaţa a început
o simt adâncindu-mi palmele blânde pe fruntea lăsată ca într-o rugă
în faţa celei care îmi aducea odată demult
linguriţa de fericire înainte de deschiderea pleoapelor de copil somnoros

sărut căldura mâinilor şi cum roata vieţii îşi întoarce măştile-roţi mereu
îmbrăţişez trupul slăbit de boală al primei lumini
a copilei cu ochii de cărbune şi vânt din camera tăcerii asumate

pe masa din lemn un buchet de trandafiri surâde lumii
pentru un patru decembrie al celor 77 de ani de viaţă
trăită în iubire prin iubire întru iubire de Dumnezeu şi de om