vineri, 1 noiembrie 2013

pretext al aerului



(gând de seară 1 noiembrie)


sunt pretext al aerului 
o formă prea gândită de fluidul cerului
pentru a mângâia pietrele din jurul meu
de sub tălpile care ard iarba nouă la fiecare pas
transformându-i aspiraţia în foşnetul fin al cenuşei amintirilor
amintirile - alte pretexte pentru umplerea golurilor rămase căscate
ale amforelor necomunicării

de câte ori număr firele de păr din palma cu zece degete
pâinile se rumenesc în cuptorul adevărului
azima împărtăşaniei îmi primeşte căldura
pierd culorile în glasul stins al păsării spin
pentru că zborul acum şi-a strâns aripile în centrul inimii
spatele doare coloana se îndoaie până la împotrivire

sunt un pretext al valurilor în scena umilului sărut cu ţărmul
undeva în centrul atingerii lor mă aflu scoică deschisă
aştept plecarea fricilor odată cu pietrele mărunţite ale corpului nisipului

nici o clepsidră nu-mi mai acceptă timpul gângav
prea plin de pământ neargilos

întreb cu ochii larg deschişi
are cineva un pumn de argilă şi o fărâmă din cele cinci pâini
din care universul se hrăneşte de la primul cuvânt nenăscut până acum

aştept un răspuns pe fila a noua a gândului nescris şi el
precum nenăscutele cuvinte care pot umple vidul gol
al alfabetului rostirilor umane

când veni-va el răspunsul ridic ancora gândului şi plec
învelită în coaja ultimei nuci degustată îndelung la masa tăcerilor
sculptată de mâna valorilor alungate de pe pământul natal
aleg al doisprezecelea scaun după nouă înveliri ale mesei
cu paşii nesiguranţei trupului bucuriei sufletului şi a clarităţii spiritului retrezit

fântâna e plină cu puncte neaşternute în calea mireanul necopt
mă întreb între două acolade dacă acel clipocit se naşte din necunoaştere
între inelele fântânii şi a apelor ieşite din matca lor
dezvelite smulse de sub acoperişul protector al pânzei trup din trupul lor
neatinsă de patimile pământului



2 comentarii:

  1. anne marie, daca te grabesti, ca e deja pe seara, s-ar putea sa mai gasesti la chioscul din colt un pumn de argila.
    cu putin noroc mai prinzi si o mana de timp istoric, batranul nichita era un cumparator fidel, evident pe datorie!

    RăspundețiȘtergere
  2. Care din chioşcuri?

    Spunea Nichita Stănescu:

    "Vorbirea semnifică disperarea de a avea un trup viu."

    Şi-atunci ce alegem? Dau eu un pumn de argilă virgină în dar, pentru răspuns.

    RăspundețiȘtergere