un joc turbat cu sufletele oamenilor
cu inimile lor
înmulţim măştile personajele
rostirile se bat precum fierul cald
de la un moment la altul îşi schimbă glasul
subţire de femeie supărată
de femeie zglobie
de bărbat plin de importanţa lui
nu mai aud glasuri de copii
frazele cresc
precum apele tulburate de iluzii
regăsesc limpezimea într-un chiup
în care condimentul major este un amestec ciudat de
falsitate nesinceritate
minciuna construieşte apoi strică inelele de apă
la final se deschide larg poarta jocului
pe cartonul colorat priveşti uimit
câtă bucurie câtă fericire pe chipul chipurile
aceleiaşi fiinţe ascunsă sub măştile grosiere
un hohot lumesc ascuns sub cărţile groase din altare
dă semnalul finalului de joc
de sub teancul de umbre iese un copil
cu ochii limpezi şi zâmbetul curat
întreabă trecătorii de unde şi de ce atâta joacă
fără joc fără jucării
---------------------------------
îndemn: alege o dungă din imagine
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu