un mod de a muri lent

(gând de seară 3 noiembrie)

În lumea asta mare a Omului, din păcate traducem iubirea ca pe un mod de a muri lent. Indusă sau nu traducerea asta, asta ajungem să înţelegem din toate încercările cărora ne supunem sau nu cuminţi fără minţi sau cu minţi. Din câte am trăit până acum, înţeleg (prost sau nu, încă nu m-am lămurit) că ni se induce ideea că dacă iubeşti complet o fiinţă umană, material, sufleteşte, spiritual, e ceva ce seamănă cu o procesiune a morţii. Nu contest că omul are în sânge comoditatea de a gândi, de a traduce propriile percepţii, anume acelea pe care nu le poate gusta, pipăi, vedea, mirosi, distruge, reduce, modela, tralala. Toată "procesiunea" asta devine ca o piatră de moară când începi să vezi dincolo de profunzime (nu spun aparenţe că e prea puţin). În clipa aia mori şi ori mori de tot, devii stană de piatră cu privirea de animal al junglei speriat de om, ori devii o piatră într-un deşert în care şerpii au o mişcare precum un perpetuum mobile sufocant. Ajungi să te închizi ermetic în închisoarea proprie şi să desenezi cerul pe podea în umbra ferestrei mărunte, pe care îţi permiţi să o laşi deschisă iluziilor, printre gratii.
Ori rezişti ori ba. Totuşi singurătatea e mai vie decât comunicarea stearpă de acum care la început te încântă cu promisiunea unui izvor de informaţii, ca apoi să simţi apăsarea renunţării celuilalt, închiderea la rându-i în propria închisoare a obişnuinţelor, a comodităţii creierului şi inimii de a mai manifesta frământarea, unic semn că este încă viu sub stratul dens de piatră care îl face şi pe el statuie.
Mă gândesc de multă vreme dacă să continui sau să "mă dau lovită" şi să devin ceea ce nu sunt. Un papagal vorbitor repetând vorbele absurd moderne, replicile la ştanţă refuzând să mai gândesc, să mai las să curgă informaţiile primite permanent de la Sursă.
Cum sunt conştientă că ar fi boală curată să fac aşa ceva şi mai ales, ştiu că întoarcerea e imposibilă, merg înainte până la primul stâlp, apoi văd eu ce se mai vede.

În lumea asta mare a Omului, din păcate traducem iubirea ca pe un mod de a muri lent, comod, neostenindu-ne să iubim profund, să iubim esenţele vieţii, propria esenţă.

imagini:

Fine art architectural photography
by Pygmalion Karatzas
sursa: http://www.arcspace.com/the-camera/pygmalion-karatzas-/