veşmânt nivelat

(gând de seară 15 noiembrie)


lasă timpul în urma lui gândul.
se ridică din ploi melcii. cochiliile se vând la preţ de nimic.
florile îşi lasă petalele în palmele croitorului de versuri.
devine veşmânt nivelat parfumat esenţializat 
coborât pe catargul navei visurilor.
plastice forme de sunete încântă auditoriul saturat de singurătate.
plastică viaţă plastice umbre.

încercările răsună ca o darabană a falselor întâmplări în care fiinţa
se aseamănă acelor ariciului răsfirate pe trupul firav în vântul toamnei 
cu ultimul pas exprimat pe tărâmul iernilor.
reaprinse lumini în inima zăpezii 
cheamă călătorii să-şi depună cochiliile în gangul aşteptărilor
linişte şi urmele vieţii prelingându-se pe zidurile ridicate ad-hoc 
de cântecele dense de glasurile diluate ale mâinilor oamenilor
 înainte de veşnicele plecări.

de câte ori toamnă iarna îţi reaprinde rugina 
şi noi 
cei ce paşii îi numărăm în peştera nonvalorilor 
urmăm aterizarea frunzelor în capela cu un singur mormânt.

şi unde toamnă se mai aude cântecul sărbătorilor 
când copila cu ochi de cărbune nu va mai împodobi bradul.

de câte ori vom lăsa sărăcia să acopere vârful bradului

copila ştie să împodobească o mie de brazi într-unul 
cu vârful prelung roşu şi beteala argintie- 
şiragul propriului drum către înălţare 
prin rostogolirea aeriană a globului albastru 
printre acele timpului pământean

verzi ace verde gând albastră speranţă 
nepieritoare în banalele vise ale unui copil 
cu sămânţa credinţei crescândă 
până la umplerea chipului cu apa vie 
din izvorul infinit viu al cunoaşterii