Te descopăr redescopăr printre şiragurile de iederă crescută aparent haotic şi-mi spun să intru. Bat pasul înapoi ca un dansator bâlbâit dar care ştie ritmul geometria dansului când e singur. Se pierde adeseori în hăţişul scenografiilor complicate aproape jocuri aproape tâmple pulsând libertate o libertate ca un balon de săpun colorat din care rămâne senzaţia uşoarei răcoriri apoi nimicul fierbinte glas într-o poiană plină de verdeaţa primei naşteri.
Cuprind în braţe poarta. O deschid sau cel puţin încerc. Ivărul are complicate cifre de descoperit pentru a putea fi dat deoparte.
Am încercat câteva cifre. Codul mă înlănţuie mental sufleteşte spiritual. Simt poarta deschisă şi cu forţa florii vieţii cu geometria complet desfăşurată descriu puncte linii arcuri spirale tangente convexităţi şi concavităţi ale cuvintelor în îmbinări imposibile şi mie la mijlocul traiectoriei rostirilor.
Cucerirea imposibilului descrie geometrii pe măsura intervalelor voinţei.
Ştii că uneori renunţ adorm mă trezesc cu tine în gând las umbrele să danseze liber las motanul să doarmă în locul meu şi printre aburi de gânduri sting revolta în scrumiera albastră din colţul unei mese de tei.
Are trei picioare scurte zvelte masa. Scaunul desparte două lumi: una densă a gândului născut necreat în sfera cuvintelor şi alta este cea din fila dintotdeauna. E goală fila. E goală omule cu ochii de vânt.
Oricât aştern bucuria că eşti totul dispare a doua zi ca aerul care umple pumnul şi-apoi fuge printre degete.
Seamănă cu nisipul din care umbrele îşi pregătesc un culcuş îngheţat la margine de ţărm între val şi anotimpul rătăcirilor de adevăr.
Îţi mai spun un pumn de seminţe ale lunii noiembrie apoi tac în cercul descris de tine înconjurat cu flăcările dorului de a fi de a trăi bucuria ovală în oul vremii în care batem toba iubirii ca două beţe lungi albastre uitând că pânza tobei se poate rupe oricând aici pe pământul înfrunzirilor şi desfrunzirilor repetate.
Luna noiembrie este pentru mine luna bucuriilor născute renăscute plecate în braţele Domnului.
Un căluţ -inimă bătea acum 22 de ani în pântecul meu. L-am lăsat să alerge liber. Simt şi acum bucuria aceea infinită şi văd cuibul din care căluţul inimă mi-a zâmbit prima dată primind cu un ochi abia deschis hrana vie a viului matern.
Luna noiembrie a anului 2013 este pentru mine pasul prin care aleg viul pasului în conacul învelit în iederă sau gândul plimbării pe ţărmul bucuriei de a fi singurătate păstrând arhitectura ta mereu proaspătă în memoria pasului prin iarba amară a visului neîmplinit.
Semeni cu un conac mereu plin de daruri în care seara Crăciunului se repetă infinit. Împodobirea bradului prelungeşte dorul stelei de a ajunge vârf în bradul bucuriei mireanului de a fi copil al Lui prin Lumina şi în Lumina adevărului şi iubirii Sale.
Unică deschidere în inima mea păstrez împodobirea bradului şi în fiecare fracţiune de timp a vieţii mai adaug un glob de aur vechi ramurilor bradului nicicând doborât de mâna omului cu gândul de piatră amară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu