umbră albastră

(gând de zi 29 noiembrie)

în avântul memoriei numeri coliviile în care te-ai rătăcit
iei una câte una amintirile
le ridici solul cu încă o palmă de lacrimi
se scurg anotimpurile printre degete
uneori bei ceaiul de iarnă în galopul inimii
alteori priveşti florile de gheaţă de pe tâmplele geamurilor închise
unul este blocat în tunelul în care tu şi umărul tău stâng nu eraţi singuri
patru ochi îl priveau acum numai doi stau aproape închişi
încearcă să recoloreze vidul şi simţi simţi cu disperare căldura rotundă
auzi brusc toate sunetele puiului de tigru răsturnând pământul
cu ochii mari în căutarea luminii
i-ai descusut mâneca timpului mâneca aceea aspră de la zalele protectoare
i-ai învelit rănile cu versuri
din cap până în picioare a râs de tine cutremurând zidurile abia reînălţate
acum te odihneşti cu ceaiul de iarnă în care iasomia
memoria o încântă până la somnul trupului pe banca de rezerve
revista interiorului paşte încet iarba cuvintelor învechite
cele noi stau pe margine sar una într-alta reinventează armoniile se reinventează
uneori tastatura nu mai ascultă literele se inversează
altele nu vor să apară altele vin grămadă încropind lumi noi
şi tu ce aştepţi femeie -copil al lumii vechi de ce mai stai cu ceaşca goală în mână
apucă un colţ de umbră şi trage-l spre tine
cu lumânarea aprinsă mângâie-i fruntea genunchii
apoi ia-i mâinile din cenuşă de rob la pieptul tău
reîncălzeşte-o cu o rugăciune
cântă împreună cu ea ruga înaltului
las-o să plece precum pleacă gândul ca o pisică blondă în iarba plină de zăpadă
ninge geam închis ninge ochi închişi cerul te sărută tainic în miezul de apă
tu ridici iar şi iar crucea mormântului ca o umbră albastră din clepsidra pământului
aici sunt umbră aici rămân apoi povestea mă va lua şi mă va trece
printre cei ce au trecut patimile dincolo de pod