(gând de dimineaţă 2 noiembrie)
râde pântecul rotund al cuvântului între alfa şi beta
cu un pas elastic descriu noul vechiul drum
mă las purtată printre ierburi aprinse de răsărit
octombrie ca iulie schimbă anotimpurile
pe mărunţii din palma reumaticului
se râde mult şi e bine las valul acela ameţit de joacă
să-mi umple oasele dureroase articulaţiile scârţâie la început
eram şi sunt o restricţie a bucuriei în vadul stins al ascultătorului de cursă lungă
Emerson, Lake&Palmer îmi cântă finalul începutul
chitara adoarme brusc ritmul l-am prins mişc mingea de pe gât ritmat degetele aleargă nebune pe taste
şi uite încă o dimineaţă nebună în care motivul deschiderii pleoapelor este acelaşi
nu spun că m-am plictisit importantă e lumina care-mi invadează globii oculari
am citit un text dintr-un spaţiu care mi-e drag plin de kitschuri dar şi de literatură
o mie de mâţe îşi acordează mieunatul în textul pomenit
cineva a uitat limba română zâmbeşte cu mult venin în gura lătăreaţă
acordurile îi sunt într-un perfect dezacord
al a al a tralala iubitule iubito scârţ miau poc trosc şi gata poezia...uf
la final bineînţeles bietul verb a iubi agonizează
noroc de el de rezonanţa lui salvează de multe ori textele
în fine acum tac
râde pântecul rotund al cuvântului între beta şi alfa
se strecoară un i timid uite şi punctul alătur un alt i
apoi pun capac la toate şi mă întorc la muzică
încă se acordează o chitară aştept plinul într-un ciob răsturnat
dimineaţa asta începe lent prea lent
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu