roi născut târziu

(gând de zi 21 noiembrie)

mă opresc adeseori în faţa crucii mormântului tău al vostru
îngeri frumoşi delicaţi în bucuria vieţii trăite
în liniştea profund ancorată în iubirea voastră
flăcăi ai ninsorilor două păsări de seară 
în care zborul dăinuie de milenii 
prin visul mişcării uneori frântă alteori curgând
prin aortele amorţite ale glasurilor inimilor fără gazdă
adeseori privesc anii bucuriei vieţii voastre
şi pentru fiecare în parte privesc în lacrima inimii anul plecării

ar fi fost să fie 22 de ani de frământări de bucurie pură
în mintea sufletul trupul meu
aşteptam împreună trecerea căruţelor de iarbă
de iarbă nouă a zborului pescăruşilor spre înalt
şi aruncarea lor pe brazda apelor mării
dincolo de creste rostogoleam jucării
pentru corbii uitaţi în nămolul gândirii umane
uitaţi păsări ale morţii când ei sunt bucurie în bucuria jocului
mereu curat senin

am fi fost margini de ţărm măsurând cu tălpile goale
fineţea nisipului anilor rătăciţi absurd
în clespidrele noastre de foc şi gheaţă

le priveam între două ziduri luminate de trupurile noastre
şi jucam între inimi şi irişii ochilor mari
mingea căutărilor a regăsirii tulpinilor gândurilor
mereu împrospătate de visurile curate ale copilăriei

nepronunţate cuvinte încă aşteaptă să răbufnească
stau ascunse în cuibul pieptului meu în laptele încă nesupt al cunoaşterii
de voi buze adunate întru veşnicie întru nerostire îngheţate
în ultimul zâmbet dăruit omenirii amintire

nepronunţate trăiri izbucnesc din floarea inimii către alte margini de ţărm
inutil sau poate în structura unei utilităţii necodificată mie

gândesc mereu la rostirea acelui "te iubesc"
şi mă cutremur când privesc oglinzile oarbe ale câmpului uman
în care timpul stagnează de ani buni
în care inimile nu mai vor să iasă din gheaţa turbată a orgoliului

nemăsurate încercări mă cuprind în vrajba tristeţii şi bucuriei lor
când mă încurc în iţele tăcerii glasurilor sufletelor încă trupuri încă vii
care-şi scaldă cuvintele într-o moarte lentă
a unei metaforizări stranii a nemişcării

gândul e viu
gândul se zbate să rămână viu
şi în fiecare pumn de iarbă amară
privesc încolţirea altei oglinzi în care altă lume adună albinele
în roiul născut târziu într-o primăvară promisă a fi a fiinţei