uitarea Doamne uitarea

(gând de dimineaţă 16 noiembrie)

dăruieşte-mi Doamne uitarea
în florile amurgului pe cer răsar copilele grâului 
împletesc în pâinile vremurilor albe
albastrul cuvântului dintâi 
şi zâmbetul norului lăsat dar de gând de Tine 
acoperiş sufletului ars într-un fulger de vers

în palma uitării Doamne rămân
ca o ciupercă întoarsă ploilor finalului de toamnă
într-un noiembrie în care dorul devine leagăn neatins
nemişcat în vântul amintirilor

calde umbre mă învelesc îmi învelesc pieptul
în strigătul lui dureros spre buzele fragede ale sugarilor
anotimpurilor neuitate de carnea mamei

mi-e dor Doamne mi-e dor nesfârşit
şi crâmpeiul de vorbe aşternute sunt precum clapele pianului bătrân
căutând armonia mişcării arcuşului pe trupul viorii
şi al violoncelului gândurilor
într-o simfonie a prezentului
scufundat în balta albă a trecutului grâu

şi grâul îşi aminteşte verdele
când pâinea se coace încetişor în cuptorul Cântecului Tău veşnic
Te ascultă Te tace blând

câte un ignit se aude când lemnul focului aprins în tainele Cuvântului Tău
trosneşte şi lasă umbrelor cale să redescopere
redezvăluie sunete ecouri
culorile imaginilor liniile şi punctele
mai ales punctul odată aşternut pe trup de i
sub braţul ferm al lui pi
într-o caldă îmbrăţişare de val de mare de ocean
de tâmplă aburind într-un vers

dăruieşte-mi Doamne uitarea
pictor desăvârşit te implor conturează-mi-o pe pânza cunoaşterii
până când inima îmi va elibera glasul ei
din petalele noi ale florii vieţii
renăscută în crângul cuvintelor neinventate

uitarea Doamne uitarea...

imagine: "martor efemer"