îmi cânţi la cină, taina ruperii absurde?

hai numai odată să-ţi aud interpretarea
vom merge-n pas de dans spre a culege ultima notă falsă
de pripas pe fila albă născută cu velinţa doar din pietre

mi-ai dăruit o raclă-anume printre cruci sau rugi de mure
pădurii i-ai şoptit prea fin să tacă

mă aşteaptă alaiul firilor nemângâiate
să-mi mai deschidă-odată buzunarul
acelui bulz
prea copt să mai răspundă
ecourilor-n câmpuri răsturnate...

câmpuri de flori
pe care doar minciuni sublime,
reinventează forme de rubine,
în care focul,
veşnic nu se stinge.

iluzii, rătăcire, adormire...

îmi cânţi la cină, taina ruperii absurde?

adu-mi doar frunza de stejar
cu miez de jad fierbinte.
îmi voi pleca o clipă fruntea...
tu-mi vei spune,
că adevărul e doar prag de gând...
...în labirintul alb al rugilor aprinse
numai de fire...