primul şi ultimul

din marginea cuvintelor nerostite
privesc rugul aprins în cerul inimii vieţii

rostesc
ruga simplităţii trăirii

nu mai adorm

mi-e dor de palierul curăţeniei fiinţei
înainte de ultimul şi primul zbor

şarpele urca şi cobora atunci
neîncetat

muntele îmi adună gândurile
apoi le prăbuşeşte în mare
între ultimul şi primul val al renaşterii

aştept deschiderea aripilor
încă ascunse deoparte
şi de alta
a mişcării şarpelui

sunt sinuoase lunecări
printre răspunsurile cerului

mărul copilăriei
umple arcurile aerului
cu mugurii frunzelor
bucuriei de a fi

în faţa ferestrei
aştern privirea şi ascult...

sufletul cântă
ochii se închid
pentru a-şi deschide larg
razele irişilor
prin zâmbetul luminii

soarele împarte
razele echilibrului

înserarea devine răsărit

apusul
dansează în vârful teilor

înflorirea se apropie

mărul înclină fruntea
odată cu vântul
într-o nouă şi curată rugă
prin adâncurile
care cântă obsedant vieţii
eliberarea
din chingile pământului

luna
îşi îmbracă haina de gală
- un cerc infinit reconturat
pe altarul nopţii

pleoapele devin grele
mintea adoarme
după trapul dogoritor
pe câmpul zilei

sufletul porneşte
morile de vânt
se joacă
la fântâna cuvintelor fără sunet

reaşează nuanţele
absoarbe bucuria izvorului
când rotunjeşte pietrele

spiritul salută
fiecare fragment al vieţii
cu albul unei noi dimineţi
în spaţiul minunilor
născute nedăruite
simţite
necunoscute fiinţei