sprint între a fi şi a nu greşi

dor de primăvară-
sprint între a fi şi a nu greşi,
liberă trecere
printre spinii coroanei de foc a trăirilor-
banală emoţie în gara în care trenurile 
aruncă miros greu de roţi.

se rostogolesc plecări aşteptate.

alerg spre pădure, undeva, 
în dreapta cuvintelor
las deoparte virgulele. 
iluzii ale materiei.

punctele mă înconjură până la sufocare.

salt, 
dincolo de mlaştina trecutului, prezentului.

sferă alb-gălbuie mă absoarbe...

mă trezesc.

copil al iubirii, matur al încercărilor,
las iarna târzie pe caldarâm.
fir de iarbă ating. 
citesc fila primăverii.
ochi de inimă deschide cerul.
braţul mi-e greu. 
piept dezgolit sărută liziera pădurii.

poem de primăvară răsfiră aerul,
printre degetele sătule de amorţiri.

-------------------------

 

pasul numai singură îl pot face prin geometria aerului, dacă păstrez în mine iubirea neatinsă de gerul sensurilor limitate.
încă un tren ar zdrobi arcuirile luminii iar aerul mi-ar arde pumnii aduşi deja la frunte în simplul gest de apărare în faţa falsităţii.
aştept poemul să umple golurile dintre sunete cu fărâme de primăvară. pumnii se vor deschide sigur într-un gest de mângâiere autentică.
mă întreb dacă reuşesc. oricum, e dureros sprintul acesta cu ligamentele rupte.
e clar că e necesar a-l face toţi, pentru a redescoperi esenţa primăverii în toată fiinţa
noastră, oricât zbucium ne costă.
bucuria aflării unui fir din "capăt" e sublimă.