eşti liberă

de ani de zile
mă tot strâng în mine

nu mai încap
începe procesul invers

şi chiar dacă rămâne
fărâma de teamă omenească
restul nu mai cuprinde
minciuna

deschid
toate ferestrele caniculei

între mine şi El rămâne
răcoarea muntelui
pe care
vrând să-l privesc
mereu mai de aproape
îl urc întruna
fără capăt de drum

uneori mă păcălesc
cu o sosire

o creastă mai înaltă
rătăcită în cale-mi anume
pentru a-mi deveni eu însămi
croitor de lux
pentru fericirile şubrede

aştept să termin urcuşul
pentru a spune odată şi-odată
bucurie, te-am întâlnit

eşti liberă să pleci
să rămâi

te trăiesc privindu-te
mă învii
trăindu-mă-n tine
veşnic

Anne Marie Bejliu, 7 iulie 2015