trece timpul

*
îl las să treacă şi împroşc bucuroasă pietonii
cu noroiul din care au ieşit sau se scaldă 
au priviri tâmpe
şi urmăresc numerele autobuzelor fantomă dintr-un secol trecut
frontiera e slabă. îi putem pângări sensul
până când reuşim să readucem florile naturale în pieţe
cele de plastic ascultă chemarea coşului cuminţi

**
nu demult am urcat zece etaje în blocul vecin
şi liniştea aceea sălcie m-a doborât

am obosit şi atunci

am ales tot blocul meu cu cinci nivele cuminţi
bătrâni adormiţi pe bănci de plastic
şi mărul meu înalt
care împunge timpul între două primăveri cu înfloriri

iar visezi. bine
ţin minte doar că

bocancul tău stâng era plin de iarbă măruntă
şi un şiret râdea în hohote aninând mărăcini între doi paşi
restul e o întrebare întoarsă în care
prind boabe de porumb pe un lanţ de argint
te ascult şi acum cum mormăi câteva note
le-ai prins la spargerea becului felinarului
atunci, în buzunarul tău am strecurat romantismul
m-am eliberat. încă un strigăt inutil

Anne Marie Bejliu