solz de peşte

până la capătul firului de aţă
cuvântul muşcă din plasa pe care peştele
o dezbracă acum eliberat de virgule

solzii îi păstrează pe trupul lunecos
aleargă fericit întrebând mereu valurile
de câte ori i-au mângâiat lunecarea

până la capătul firului de aţă alerg
numărând coşurile goale din care peştii s-au eliberat
lăsându-mi gustul amar al lipsei de vlagă
în care mă scald de câţiva ani de când
am înţeles că odată cu un copil
pleacă şi viaţa din mine

liberă să trăiesc liberă aproape să mor
întreb şi eu valurile
de câte ori mă vor mai scutura
pentru a mă trezi

mă întreb pe mine însămi de câte ori voi adormi
cu un solz de peşte rătăcit
în poemele nescrise

Anne Marie Bejliu, 25 august 2015