construcții fragile

uneori glasul acela profund tace
alteori se ridică umbră uriașă
peste cariatidele pe care tu le-ai înălțat
să-ți susțină fragilitățile
le-ai așternut pas cu pas sau ți le-a așternut viața
peste toate tăcerile
acumulezi umbre din care arta se naște tremurând
pe pânzele sau din bucățile propriilor cuvinte nerostite
așternute încet sigur calm sau cu furia năucului
cu tălpile desculțe călătorind printre iubiri

uneori glasul acela este atât de puternic încât
nici un turn nu rezistă

apele frământărilor ridică pietrele
pietrele ridică vietăți
vietățile împresoară ca niște oglinzi piesa de muzeu
tu ridici în jurul tău castelul de versuri
castel din cărți de joc în care
tu așterni piesele tu ești piesa principală pe care
unul sau altul în vremea distracției
îi rupe îndoaie zdrențuiește colțurile
iar în mijloc printre spațiile lipsă
aștern firimituri de azimă
din ea te hrănești în timpul fiecărei partituri de final
reconstruindu-te dezvelindu-te
reînvelindu-te cu iubirea Lui

Anne Marie Bejliu, 7 martie 2016