simpla zbatere a sincerității

adun readun totul
în memoria aceea numită
selectivă
le înghesui una în alta cât pot de mult
și încerc să uit

întreb când și când de ce totul este o păcăleală
un continuum de iluzii care cresc progresiv
în lanțul ca un șarpe lunecând spre coroana ființei
ca într-un spasm al plictiselii de viață

nu știu dacă pot telegrafia într-un roman
al cuibului păsărilor spin
toată povestea creșterii seminței de iubire

las să curgă totul
ca o haină metaforizată a trăirilor

mă întorc și mai mult spre mine
ridicând brațele în speranța că
umbra ta nu-mi va mai lua clipele iar și iar
într-o altă călătorie
a cărei cale este aceeași mereu

scriu poemul cuibului păsărilor spin
gândind modelarea unui ivăr cât mai solid
pe care să-l trag puternic până la ruginire
când voi reuși să aștern ultima filă

și rugina are geometriile ei
privește-le apoi spune-mi
cum le poți picta
cu iubire
când tu însuți ești o pasăre spin care la final
pictează o formă ca un pumnal
cu propria-i inimă

fragedă curgere între a fi și a nu fi trăit
simpla zbatere a sincerității
între tine și golul omului oamenilor
care te prind în jocul lor
de miriapozi cu tălpi de îngeri căzuți

Anne Marie Bejliu, 20 martie 2016