prag

încă din pântec ascult
uriașul zumzet al gândurilor

conexiuni infinite
cu fiecare punct viu
cu toate cele moarte

o viață întreagă sunt
în căutarea liniștii interioare

și nu știu

dacă vreodată este liniște
undeva
într-un plan
pe care nu reușesc
să-l conștientizez a-mi fi

pragul dintre două gânduri

acea pace pe care o fac
negândind
cu mine însămi și cu universul

credeam că în pântecul mamei
este liniște hrană cald

credeam că atunci când
voi striga
va fi vid în jurul meu

și că totul va fi

un conglomerat de molecule
care se ciocnesc în neștire
reinventând mișcarea

uite că totul e zgomot

chiar eu însămi sunt
zgomotul acumulat din toate
tainele nașterii
viului și neviului ființei mele

stau și acum cu
creștetul în jos
sau pământul mă lasă
din când în când
să prind verticala
într-un cordon ombilical
ilizibil

prin care

să țâșnesc iar și iar
din propriile-mi gânduri
spre liniște

Anne Marie Bejliu, 29 februarie 2016