alb

mă învelesc zilnic
în haina cuvintelor tale

aruncă-mă
între două dâmburi de nisip
odată cu scoica
în care aduni
limpezimea gândurilor
şi o fărâmă
din azima împărtăşaniei

taina îşi creşte seminţele
verdele schimbă timpului
hotarele

renunţ la virgule
şi punctele care îneacă tulpinile
fluidul lasă frunzele
să înmugurească
se naşte încet trandafirul alb
de care îmi spuneai
în povestea ta

aşa se cresc moluştele
care hrănesc întrebările
- mi-ai spus în şoaptă
să nu sperii spirala vâscoasă

răspunsurile vin la răsăritul soarelui
şi rămân în vârful primelor raze

aruncă-mă a doua oară
în vârfurile razelor

coaptă
învăţ mişcarea gândurilor
le ordonez ca pe păsări
în stolul care pleacă toamna

aruncă-mă a treia oară
în vârful suliţelor soarelui

atunci păsările
vor deveni pietre uşoare
vor avea lumină
din Lumina Lui
şi vor vorbi

articulez uneori cuvintele
şi încep să mă aud

spun că sunt
şi e mai simplu

spun că merg alături de El
în jug

El trage, eu mimez

în tâmple rămâne tiparul mişcării
nu ştiu ce anume doare

mă iubeşte şi lasă firea mea
să-şi stingă candelele de vânt

într-un dâmb de nisip
ridic piatră pe piatră

nu mai pot dormi atât de mult
rămân cu inima deschisă

Îl privesc cum trage la jug
mă răscoleşte umbra răului

aleg cleştele zilei
iţele răului le rup

învelită în suliţele soarelui
a treia oară
închid mişcarea într-o sferă

o stea de mare
îmi reconturează libertatea

circular mişc sfera

gândurile colorează nisipul în alb

tac
m-am liniştit