începuturi

eu nu înţeleg de ce nu ne urmăm
curgerea firească a cântecului sufletului
la început mi se impunea să scriu cu rimă
am văzut că mă înec
am ales un colac de salvare, am ajuns pe plaja părăsită
o scoică mă chema încet
m-am îndreptat spre ea
m-a lăsat să ascult marea
a fost de ajuns în spaţiul în care agoniile se ţin lanţ
au venit pregătiţi cu mere acre şi mult acid în vârful degetelor
tastau fără culoare, fără gust
înţepau lemnele aranjate de mine în focul de tabără al inimii
ei le rostogoleau până la capătul răbdării
am tăcut.
auzeam chemarea prieteniei
i-am răspuns
m-am întors
cu ochii larg deschişi mi-am continuat paşii cuvintelor
acum, acolo, singurătatea nu mă mai sperie
aştern când şi când câte un cântec
şi-l las alături de sămânţa gândului să prindă viaţă
pe plaja pustie scoica încă mă cheamă să ascult marea
rima păstrează cadenţa unui dans
îmi place
dar nu e cadenţa care-mi curăţă cerul, aerul
de ceaţă